Care a fost primul tău contact cu lumea jocurilor de noroc?

Am început căzând pradă unei campanii făcute de un cazinou din Brașov, în timpul facultății. În acest cazinou studenții primeau câte o fisă să joace. Aveam atunci un prieten care era crupier și îmi spunea că erau numiți ”pepecari”. În acea perioadă intram cu un prieten, unul dintre noi juca pe roșu, iar celălalt pe negru și, dacă aveam norocul, destul de ușor, să nu cadă 0, plecam cu banii acasă, iar sumele erau destul de bune pentru că puteam sta o seară întreagă la bere cu banii ăia. Pot spune chiar că în acele vremuri era coadă la intrarea în cazinou. Așa a început totul, dar apoi m-a luat valul și chiar dacă aveam noroc la ruletă, ajungeam apoi la Blackjack și pierdeam banii, oricum jocul acesta de noroc te prinde foarte repede. Atunci am jucat câteva luni.

Ce te-a atras inițial să joci?

M-au atras banii aceia gratis pentru că eram student, nu aveam job, nu aveam bursă, iar o asemenea sumă era binevenită.

Ce joc ți-a plăcut cel mai mult dintre cele pe care le-ai jucat tu până acum? De ce?

Ruleta a fost jocul meu preferat pentru adrenalina pe care o ai în momentul în care cade bila și stai și aștepți cu sufletul la gură să vezi numărul câștigător. Cel mai mult jucam pe două coloane pentru că mi se părea mie metoda cea mai sigură. Din punct de vedere psihologic, nevoia de adrenalină este asemănătoare cu cea de zahăr, cu nevoia de orgasm, este practic o chestie chimică ce îți trebuie deși nu îți este necesară.

Care este părerea ta acum despre industria locală de gambling?

Văzând-o numai din afară, acum mi se pare că are o fațadă trivială, iar intrările în locuri de acest gen par semi-infracționale, mai ales că se amestecă titulatura de cazinou – despre care știam că face referire la un cerc serios –  cu cea a sălilor de joc de cartier, ceea ce nu mai conferă nici siguranță, nici rafinament.

Ce anume a contribuit la crearea unei imagini negative a industriei de gambling din România?

De exemplu, dacă vă mai amintiți cazul lui Pițurcă, despre care se spunea că a trișat în cazinou folosind un pachet de țigări cu o cameră video microscopică, menită să-l ajute să ia cele mai bune decizii la fiecare carte, dat fiind faptul că lumea nu a mai aflat nimic despre acest eveniment, că nu a fost prezentată nicio consecință în acest caz, românii au aflat astfel că există o zonă unde s-a demonstrat furtul, dar care iese de sub incidența legii. Pe lângă faptul că nu există o transparență pe acest segment, mai intervine și mentalitatea, care a fost influențată înainte de ’89, când jocurile pe bani erau un tabu, dar și de câteva legende populare despre banii nemunciți. De asemenea, imaginea hollywoodiană a acestui domeniu are un rol important. Spre exemplu, în ultimul mare film apărut, ”21”, cu Kevin Spacey, când oamenii au văzut că cei care joacă ajung să aibă degetele rupte au continuat să adopte o atitudine și mai negativistă în privința întregii industrii.

În ce categorie incluzi jocurile de noroc: viciu sau entertainment? De ce?

Consider că jocurile creează dependență. Am făcut calculul pe probabilități de câștig și, din punct de vedere matematic, nu ai șanse să câștigi, ci să pierzi, dacă joci la infinit. Jocurile de noroc intră în categoria viciilor și, cu puține cunoștințe de psihologie, se poate explica de ce oamenii au nevoie de acea doză de adrenalină.

Texas Hold’em-ul a fost introdus recent în categoria sporturilor minții. Ce părere ai despre pokerul profesionist, segment care se bucură de un succes fantastic la nivel internațional, dar care se dezvoltă tot mai mult și în România?

Am jucat și Five Cards Poker, dar și Texas Hold’em și mi se par mult mai rentabile aceste jocuri decât ruleta, pentru că la ruletă ai șanse aproape pur matematice. La poker contează intimidarea, privirea, atitudinea, devine totul mult mai uman. Totodată, ai mai multe avantaje pentru că, în primul rând, faci calculul instant probabilistic, știi ce ai în mână și dacă ai fi Rain Man ai ști care este probabilitatea ca o carte să vină sau nu, dar, dincolo de asta, începi să descifrezi limbajul trupului, să vezi dacă cineva are o mână bună sau blufează. Astfel, este haios să joci cu prietenii, pentru că îi știi cum sunt, e adevărat că te poți juca cu asta, dar și asta se poate fraieri, să imiți un comportament de-al tău, obișnuit într-o situație de bucurie, de exemplu, și tu să nu ai nimic în mână. Eu joc poker de obicei cu prietenii și trebuie să blufez super fin pentru că nu am prieteni proști. Toată această strategie de joc mi se pare interesantă.

Crezi că România va putea dezvolta vreodată turismul de gambling, mizând pe modelul altor țări care obțin venituri mari de pe acest segment, sau stindardul nostru va fi reprezentat de gentuța bucovineană și de frunză?

Eu cred că niciodată statul român nu va avea o inițiativă să facă singur asta, sau poate că va veni o minte luminată, dar dacă vă aduceți aminte de Dracula Park, acesta este doar un exemplu care arată că investițiile acestea mari pe care vor să le facă autoritățile nu merg. Cred că ar funcționa un asemenea program dacă mai mulți investitori din această zonă, cei care dețin cazinourile, ar face un consorțiu între ei, apoi să meargă la stat, să dea șpăgile aferente și să ajungă astfel și la un lucru bun, să le facă un orășel.

Cum a fost anul 2010 pentru tine și ce așteptări ai pentru 2011?

Anul trecut a fost foarte intens și eliberator. Am devenit student pentru a doua oară, mi-am ales o nouă carieră, pentru care mă pregătesc acum. Am sudat relația mea, pe care o am de 13 ani,  ceea ce nu înseamnă căsătorie, dar pot spune că au fost niște pași care s-au făcut. Pe plan profesional a fost nasol pentru că a fost anul foarte greu din cauza veniturilor din publicitate scăzute și, pe lângă reducerea părții financiare, care cred că a fost valabilă pentru toată industria, s-a stricat și atmosfera pentru că acum oamenii sunt nervoși, tensionați, se tem pentru ziua de mâine, astfel fac greșeli, iar cei asupra cărora se fac greșeli tind să răspundă și ei, din cauza stresului și a nervilor acumulați, și fac greșeli și mai mari și tot așa se se strică atmosfera.

Ce te deranjează mult în România de astăzi? De ce?

Nouă ne mor până la 600 de oameni care stau pe străzi în București, în fiecare iarnă, vreo 8.000 de oameni sunt mușcați de câini în fiecare an, și, totuși, din marea noastră mărinimie și ipocrizie, dăm mai mult pe un câine decât pe un ”homeless”, iar primăria, biserica și toate instituțiile, despre care se presupune că ar avea în job description obligația de a construi un adăpost pentru cei care nu au unde să stea, nu fac nimic. Asta este ipocrizia.