Jucător profesionist sau doar unul amator? Crezi că știi totul despre pokerul profesionist? Ai învățat să joci Texas Hold’em de la prieteni sau de la cei mai buni jucători? Știi care sunt principalele mutări pe care trebuie să le faci ca să câștigi cele mai mari poturi? Te invităm să faci o incursiune în teoria pokerului profesionist ca să-ți consolidezi cunoștințele despre sportul minții. David Sklansky, considerat autoritatea numărul 1 în lume în pokerul profesionist, a pus bazele ”Teoriei pokerului” și prezintă pas cu pas cei mai buni pași pentru fiecare mână. Jucătorul profesionist de poker Greg ”Fossilman” Raymer i-a mulțumit în nenumărate rânduri lui Sklansky, colegul său de breaslă, pentru cele mai bune sfaturi, fără de care acesta n-ar fi câștigat brățara de la World Series of Poker Championship 2004. Trăiește emoția din plin la fiecare mână și asigură-te că ești la punct cu toate  informațiile necesare ca să nu dai greș! Învață să gândești ca un adevărat jucător profesionist de Texas Hold’em!

Semibluful, pasul care poate dă cărților mediocre șansa la marele pot

Pokerul profesionist înseamnă, pentru cei pasionați, emoție la fiecare pas. Fie pentru că au cele mai bune Hole Cards sau pentru că flop-ul le surâde, fie că river-ul le-a adus cartea necesară pentru a completa mâna, ori, din contră, Komodo Dragoned-ul le-a suflat de sub nas potul cel mare, jucătorii trăiesc intensitatea pokerului la fiecare mână. Și toți speră să câștige. Există însă și situații în care intuiția sau dorința de a încerca să atragă cât mai mulți bani la fiecare mână îi determină să continue jocul, chiar și cu cărțile mediocre. În acest caz jucătorii mizează mai mult pe semibluf decât pe cărțile din mână.

Sklansky definește semibluful ca fiind pariul care, dacă primește call, nu este cea mai bună mână în momentul respectiv, dar are șanse să devină mai bună decât era inițial. Autorul spune că toți jucătorii de poker profesionist folosesc această metodă în orice joc fie în cadrul primului pariu, fie pentru un raise sau chiar un check-raise.

Avantajele semiblufului

Deși acest stil de joc prezintă anumite riscuri, atunci când jucătorul care semiblufează nu are cea mai bună mână la showdown, aceasta este indicată dacă el este sigur pe sine. O asemenea atitudine îi poate determina pe jucătorii mai slabi, dar cu cărți mai bune, să renunțe chiar înainte de ultimul pas al jocului. De asemenea, dacă ceilalți jucători ar putea să vadă cărțile celui care joacă prin această metodă, cu siguranță ar plusa pariul, dar, cum nu pot face asta, nu le rămâne decât să dea call. Uneori, ar putea juca atât de prost încât să arunce și mâna cea mai bună.

Semibluful poate fi folosit în orice joc, dar este indicat ca această metodă să fie aplicată la până la river, pentru că alte cărți trase înseamnă mai multe șanse ca mâna să devină mai bună. Sklansky spune că, uneori, deși jucătorul are impresia că mâna lui este un semibluf, aceasta poate fi chiar cea mai bună și, pariind, previne posibilitatea ca o altă mână mai slabă să câștige potul. De asemenea, semibluful transformă jucătorul într-un parior dintr-un caller și, totodată, îmbunătățește viitoarele blufuri. Teoreticianul Sklansky le recomandă jucătorilor să facă apel la semibluf la poturile mari și să joace astfel dacă se află printre primele poziții după big blind și small blind.

Bluful, marea păcăleală, de la poturile cele mai mari, la pierderi ”la mustață”

Teoreticianul spune că jucătorii care apelează la bluf frecvent și cu o anumită constanță sunt foarte periculoși pentru că îi determină pe ceilalți să joace incorect. Bluful este metoda de pariere prin care jucătorul nu mizează deloc pe cărțile sale, ci pe slăbiciunea celorlalți de la masă. Unii jucători de poker profesionist au făcut  milioane de dolari, făcând uz, de multe ori, de bluf. Dar, mulți nu recomandă rolul lui Pinocchio la masa de joc, întrucât această metodă poate aduce și pierderi foarte mari. De asemenea, bluferii prinși la showdown nu mai au șanse să câștige nici cu un semibluf. Și, totuși, Sklansky spune că și bluful are un rol important în strategia de joc pentru că, dacă nu se apelează și la acestă metodă, cei prezenți la masă știu că raise-ul sau call-ul ascunde cărți bune și astfel jucătorul care nu blufează nu are șanse la poturi mari, pentru că nu va mai avea cu cine să ajungă la showdown.

Potrivit teoriei jocurilor de noroc numărul blufurilor trebuie să fie indirect proporțional cu valoarea potului. Însă, jucătorii de poker profesionist aplică strategia exact invers, din dorința de a acumula sume cât mai mari.

Frecvența blufurilor ar trebui să depindă de stilul de joc al oponenților. Astfel, dacă unii jucători apelează prea mult la bluf este indicat să li se răspundă cu aceeași monedă, însă, rolul de Pinocchio nu trebuie atribuit cu jucătorii care au blufat prea puțin, pentru că aceștia aruncă adesea cărțile slabe.

Diferența dintre bluf și semibluf este că prin cea de-a doua metodă jucătorul are șanse să facă o mână mai bună pe turn sau river. Bluferul este cel care încearcă să-i păcălească pe cei de la masă, prin atitudinea sa, că are cele mai bune cărți, deși în realitate este departe de adevăr.

Mai sunt însă și situații în care viața bate teoria. Jucătorii profesioniști care blufează sunt stăpâni pe situație, cunosc bine psihologia adversarilor și sunt dispuși să parieze sume mari doar pentru a-i intimida pe ceilalți concurenți cu cărți mai bune. Annette Obrestad, faimoasa jucătoare de poker, cea mai tânără deținătoare a unei brățări World Series of Poker Europe, este renumită pentru stilul său agresiv și pentru înclinația către bluf. Adeptă a concepției ”Plătește jucătorul și nu cărțile” ea a făcut milioane de dolari prin aplicarea acestui principiu de joc.