Cristian Pascu:” La jocul de bingo fiecare partidă este o nouă șansă”

mai 12, 2011 in Interviuri

De când operați săli de bingo în România? Cum a-ți început?

Îmi face plăcere să răspund la această întrebare, să mă întorc în trecut, deși nu îmi vine să cred că au trecut atâția ani.. Eram în 1994 când deja cu o experiență de 4 ani în domeniul mașinilor electronice cu câștiguri a apărut oportunitatea pentru mine împreună cu asociații mei (doi buni prieteni și fratele meu) să ne extindem în domeniul jocurilor de noroc prin implicarea în fenomenul jocului de bingo. La acea vreme era un bingo în sala de la Timișoara și tot în acel an în București, la Sala Palatului, debuta sala de bingo din acea locație, de referință pentru mulți ani care aveau să urmeze.

Am analizat fenomenul de pionierat la acea vreme, ne-am făcut niște calcule de investiție și rentabilitate și am considerat necesar să plec la sursă – recomandat fiind de investitorul străin cu care pornisem la acest nou drum – la un producător și operator de nivel mondial – atunci ca și acum – la firma Vaprel din Spania, în patria jocului de bingo cu 90 de numere care se joacă preponderent în Europa.

Am făcut în acea deplasare hotărâtoare pentru inițierea afacerii, școlarizare în domeniu și negocierea primului echipament care urma să utileze prima noastră sală de bingo din țară. Aveam la mine schița spațiului deja ales împreună cu partenerii mei, spațiu situat în Hotelul Ceahlăul din orașul Piatra Neamț. A urmat importul echipamentului, montarea și punerea în funcțiune a acestuia, școlarizarea personalului, obținerea licenței și la începutul anului 1995 inaugurăm prima noastră sală de bingo, la Piatra-Neamț. !!

Rezultatele primelor luni au fost peste așteptări, era un fenomen de succes, de ambianța care stimula la joc, se juca cu sala plină, se extindea în țară în diverse orașe. Ca urmare, am hotărât să reinvestim, să ne extindem, și în toamna aceluiași an 1995 deschideam a doua noastră sala de bingo, la Hotelul Grand din Târgu-Mureș !!!

În acei ani fenomenul a fost exploziv, se juca bingo entuziasmant, operatorii în domeniu se înmulțeau, pe harta țării tot mai multe orașe intrau în rândul celor care aveau cel puțin o sală de bingo “în dotare “. S-a ajuns la maximul istoric de cca. 140 de săli de bingo la nivelul întregii țări în anii 1996-1998….

După ani buni de înflorire vine ca în mai toate ciclurile economice și o periodă de declin, resimțită la finele anilor ‘90 de majoritatea operatorilor. Entuziasmul inițial al jucătorilor se domolise, concurența chiar din cadrul aceluiași oraș făcea una sau mai multe săli nerentabile, orașul nu mai putea “duce” mai mult de o sală sau nici una, în unele cazuri.

A venit și noua lege a jocurilor din 1998/9 (OUG 69 si HG 251) care prin noi condiții fiscale de taxare a mai tăiat din elanul operatorilor. A apărut și timbrul social de 10% la valoarea fiecărui carton vândut, care trebuia suportat de jucător suplimentar prețului cartonului care intră în joc.

Astfel că în 1998 închideam sala din Piatra-Neamț (sala din Târgu-Mureș urma să aibă aceeași soartă în 2000) și deschideam în 1999 sala din București, din Militari, la complexul de divertisment cunoscut sub numele de “Chez Gabi“. De data aceasta am avut satisfacția să am alături, pentru noua investiție, doi asociați cu multă experiența în bingo și cu care lucrasem în echipă pe parcursul ultimilor ani. Continuăm și extindem activitatea în acel spațiu unde se juca bingo înca din 1994!

În această lună am aniversat al 9-lea an de funcționare a sălii de bingo “Chez-Gabi”, cunoscută și ca “sala de la Apaca”. După o primă etapă între 1999 și 2002 a urmat o pauză de bingo în această locație pâna in 2007 când am revenit la prima dragoste și am redeschis jocul de bingo.

Marea mea satisfacție este că văd în sală mulți tineri care acum descoperă jocul de bingo în sală, care nu aveau nici vârsta majoratului în prima perioadă până în 2002, tineri care nu au avut când să se plictisească de bingo, care se distrează în doi sau în grup în week-end cu un buget limitat care este adecvat acestui joc, alături de jucatori “veterani” care au ani buni de prezență în sală. Și vin în sală deși există bingo televizat, dar care nu îi ține neapărat acasă la televizor cu toate premiile hiperbolice oferite pe sticlă!

Ce s-a întâmplat cu fenomenul bingo in România, având în vedere că acum aproximativ 10 ani existau foarte multe săli de bingo?

Fenomenul s-a erodat din mai multe motive. Pentru operatori au apărut noi taxe, cartoanele de platit în avans la Imprimerie împreună cu prețul taxei pe valoarea nominală a acestora, costul licenței anuale crescuse substanțial față de anii de debut. Costul chiriilor crescuse și jocul de bingo implica spații de sute de metri pătrați pentru a fi rentabil. Dar mai ales se erodase entuziasmul jucătorului de bingo. Clasa de mijloc pe care se bazează jucătorul de bingo nu se întărise din punct de vedere financiar, din contră. Cei care doreau multă adrenalină si dispuneau de resurse au fost mai degrabă captați de noile generații de slot-machine sau de jocul de cazinou unde în timp scurt poți câstiga sau pierde mult, cu altă dinamică decât la jocul de bingo unde există mai mult componența de petrecere a timpului în mod recreativ pe termen lung, într-o ambianță plăcuta, de socializare. Genul jocului de doamne de “five o’clock” în care câștigul este foarte previzibil, cu cât sunt mai multe persoane în sală și se vând mai multe cartoane cu atât premiile de linie și bingo sunt mai mari (ele sunt un procent matematic între 65 și 80 la sută din încasări, la fiecare partidă, iar pentru atractivitate sunt partide speciale la care premiile speciale acordate pot depăși aceste procente) nu a mai avut suficienți adepți la sfârșitul anilor ‘90.

Și încă un fenomen a dăunat la acea vreme bingoului în sală! Este vorba de bingoul televizat care la un moment dat se juca într-o isterie naționala pe 3 posturi de televiziune, sâmbăta si duminca, la care premiile erau incomparabil mai mari în mod firesc, deoarece se strângeau de la o țară și nu de la o sală, și jucatorii formați în bingoul de sală au găsit mai comod să joace de acasă din fața televizorului pentru premii care “le schimbau viața“. În timp au sesizat ceea ce la început nu le-a fost evident și anume că premiile la televizor erau fabuloase dar șansa lor de a le câștiga era extrem de mică procentual din marea masă a jucatorilor! În sală, pe langă faptul că jocul de bingo își păstreză valențele de joc interactiv, ești în joc live pentru a urmări numerele extrase și a striga “linie” sau “bingo” pentru a-ți adjudeca premiul, câștigul este mai mic dar șansa ta de a-l câștiga este incomparabil mai mare, la fiecare partidă tu sau vecinul sau altcineva din sală dar palpabil și cuantificabil, este câștigător !

Care este atracția la jocul de bingo? Se poate spune că există dependenți de bingo, așa cum vorbim de adicții jocurilor de casino?

Atracția jocului de bingo este caracterul lui ”live”, interactiv. Te simți un învingător atunci când în competiție cu cei din sală, bifezi pe cartonul tău numerele extrase, aștepti cu sufletul la gură atunci când mai ai de bifat un ultim număr ca acesta să fie strigat (sau “cântat” așa cum se spune în limbaj de specialitate) de operator și tu ca jucător să îți proclami victoria cu strigătul de “linie” sau “bingo” !!! Jocul de bingo este “soft”, nu te agresează și nu te ruinează, îți consumă timp dar în mod plăcut, este și pentru jucătorii care vin cu 100 Ron sau mai puțin și pot petrece la joc o seară întreagă, în timp ce cu aceeași suma la slot-machine sau casinou timpul petrecut este incomparabil mai scurt și s-ar putea să nu apuce să intre bine în joc și bugetul e gata !

Față de jocul la slot-machine unde joci cu ciclul matematic al acesteia și cu norocul sau nenorocul jucătorilor care s-au perindat pe la aceeași mașină în trecutul mai apropiat sau îndepărtat la jocul de bingo fiecare partidă este o nouă șansă nealterată de partidele precedente, câștigul este sigur că se acordă și se știe și valoarea acestuia la începerea partidei, nu apare sentimentul ”masochist” de la slot-machine de jocuri nenumărate în pierdere până la revenirea mașinii în ciclul matematic de a oferi caștiguri, ceea ce crează de multe ori neîncredere și frustare.

Astfel, dependenții de jocul de bingo sunt de cele mai multe ori persoane dependente de petrecerea plăcuta a timpului cu investiții rezonabile financiar, ceea ce nu dăunează. Desigur, în anii de maxim “boom” al acestui joc, când sălile pline și puterea de joc făceau premiile să fie consistente, s-au întalnit cazuri de “derapaje”, sub forma unor jucători care la sistemul automat de “mini-bings” (un sistem de urmărire automată a cartoanelor la dispoziția jucătorului care cumpăra cartoane de bingo la partidă într-un număr mare care le face imposibil de urmărit în modul clasic cu bifarea individuală a cartonului) cumpărau cartoane cât pentru jumătate din sală, exagerau în tentația de a-și apropia norocul, și uneori spre disperarea lor strigă “bingo” și lua premiul un jucător cu un singur carton cumpărat, în timp ce acei “dependenți” se depărtau de șansa de a-și recupera vreodată investiția.

Poate fi o sală de bingo un business de succes în gamblingul românesc?

Da, dar cu un cumul de condiții. În primul rând este vorba de amplasarea în cadrul orașului, și sunt necesare spații mari de sute de metri pătrați a căror chirie este deseori usturătoare. Apare fenomenul de sală goală în timpul săptămânii și ai fi tentat să te limitezi la un spațiu mai mic, dar banii îi faci de cele mai multe ori în week-end când sala devine neîncăpătoare și ai mai dori locuri la mese deoarece apare efectul de avalanșă, jucatorii mulți ridică premiul și premiile ridicate îi îndeamnă la joc și îi țin în sală, aduc alți jucători pe care nu mai ai unde să-i plasezi !

Desigur, managementul jocului de bingo, modul cum managerul de sală știe să alterneze prețul cartonului după un program antestabilit dar și flexibil la îndemâna lui de a fi schimbat pe loc în funcție de reacția sălii – implică punerea în vânzare a cartoanelor la prețuri diferite, oferirea de jocuri gratuite sau/și premii suplimentare, anunțarea din timp a modului de participare la premiile extraordinare în bani sau produse – este un alt atuu fără de care nu poate avea succes o sală de bingo. Școlarizarea personalului și urmărirea modului cum acesta iși îndeplinește atribuțiile, este iarăși esențială, deoarece personalul de sală este cel care intră în contact nemijlocit cu jucătorul și se poate face plăcut sau antipatic jucătorului. Dotarea cu un bar care să deservească sala este absolut necesară, dar și acela poate funcționa doar cu prețuri modice.

Dar jocul de bingo se poate și este necesar să fie completat de sala de slot-mașini conexă sălii de bingo, se produce o migrare benefică între cele două tipuri de jocuri, care poate aduce rentabilitate conceptului în ansamblu.Trebuie să păstrăm proporția și să ne uităm la cele doar cca 14 săli de bingo care supraviețuiesc în țară după anul 2000, de aici se deduce ca profituri mari și facile prin bingo în sală nu se pot obține ușor, cei ce joacă în primul rând sunt din categoria cu venituri reduse, de multe ori o sală de slot-machine este mult mai profitabilă decât o sală de bingo!

Care este investiția inițială pentru a deschide o sală de bingo de nivel mediu și în cât timp se poate amortiza o asemenea investiție?

Pentru echipament, mobilier adecvat, amenajarea sălii (climatizare, ventilație, etc), licența și autorizație, reclama de început, fond de rezervă premii la deschiderea sălii, trebuie minimum cca. 80.000 euro !

Este bingo televizat un concurent pentru detinatorii de sali de bingo?

Este și nu este !! Ar fi dacă s-ar repeta fenomenul de la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000 când am trăit o isterie națională în care toată lumea juca bingo la TV, și parcă toată țara trăia și respira pentru premiile din week-end acordate în apartamente, mașini și sute de mii de euro, care păreau că vor schimba viața fiecăruia din participanți, ceea ce desigur era imposibil și după un timp lumea a realizat aceasta. Actualmente, jocul de bingo televizat nu mai este perceput ca unicul joc de noroc și mai ales de bingo la care merita să joci, și-a păstrat valențele de show, de comoditate fară a mă deplasa la sală și de premii mari – doar că lumea a înțeles că îți poate veni rândul mai rar sau niciodată – dar avem și categoria care dorește să “iasă” în week-end mai ales și să joace un bingo real, interactiv, live, nu doar la apelul telefonic. Deci la ora actuală cele două tipuri de bingo se completează, sunt jucători care aleg unul sau altul din modele dar și unii care le joacă sub ambele forme!