Victor Marin, Managing Director Play Star Europe Ltd: “Suntem pregătiţi de atac!”
mai 9, 2011 in Interviuri
Actorii din industria de gambling sfidează criza
Unicul distribuitor al serviciilor Cash Code în Europa de Est propune noi soluţii tehnice, are planuri de extindere şi, în plus, se poate lăuda cu o cifră de afaceri în creştere în primul semestru din acest an. În aceste condiţii, totul e pregătit pentru a accesa diferite oportunităţi.
Care a fost prima dumneavoastră interacţiune cu industria de gambling? Dacă ne puteţi face un scurt istoric al firmei Play Star…
Primul meu contact cu industria jocurilor de noroc (în calitate de furnizor de echipamente, nu ca jucător!) a fost în 2006, când firma Danemar a fost selectată ca partener oficial în România al firmei Cash Code. Doi ani mai târziu, ca urmare a bunelor rezultate avute de către Danemar în România şi Bulgaria, cei de la Cash Code ne-au încredinţat distribuţia pentru întreaga Europă de Est, cu recomandarea să facem o nouă firmă. Aşa a apărut Play Star Europe.
Astăzi Danemar activează în industria de vending, ticketing şi parking din România, iar Play Star Europe în vânzări şi service, în industria jocurilor de noroc şi a terminalelor pentru plăţi electronice (kiosk) din întrega Europă de Est, având parteneri în Bulgaria, Estonia, Belarus, Moldova, Serbia şi Albania.
Ce impact a avut asupra afacerilor dumneavoastra modificarea legislaţiei din domeniu în România, începând cu luna iunie 2009? Cum s-a materializat acesta?
Legislaţia a devenit mai restrictivă după modificările din 2009 şi, din păcate, acest lucru a venit într-un moment total neprielnic. Avântul pe care îl luase industria jocurilor de noroc în 2008 a fost stopat şi, desigur, că acest lucru s-a resimţit şi în vânzările noastre. Însă operatorii de cazinouri sunt întreprinzători şi au început să relocheze maşini în alte pieţe din Europa. Pentru relocări au avut nevoie de serviciile noastre, servicii care, într-o mică masură, au suplinit veniturile din vânzări.
Care sunt principalele obstacole pe care le întâmpinaţi în desfăşurarea activităţii în acest moment?
Nu pot spune că avem obstacole reale în activitate, din contră, cifra de afaceri a Play Star a crescut în 2010. Totuşi, în 2010, ne-am confruntat cu un fenomen interesant: ca urmare a închiderii pieţei jocurilor de noroc din Rusia, un număr mare de maşini de joc second hand au invadat România. Marea lor majoritate erau echipate cu validatoare Cash Code şi toate au avut nevoie de modificări şi recondiţionare. Astfel, un număr important de validatoare au trecut prin laboratorul nostru de service, echipamentele plecând de la noi în perfectă stare de funcţionare şi cu o garanţie de funcţionare de 6 luni. Această activitate a generat venituri importante în 2010.
Cu ce noutăţi vine pe piaţa din România, Play Star Europe în acest an? Pregătiţi ceva special pentru târgul Entertainment Arena Expo 2010?
Lucrăm de ceva vreme la un proiect şi sperăm să fim gata până în Noiembrie.
Datorită modificării legislaţiei în domeniu, care acum prevede o schemă extinsă pentru personalul din cazinouri, din ce în ce mai mulţi operatori sunt interesaţi de o soluţie tehnică prin care să poată face plata câştigurilor jucătorilor prin intermediul unei maşini automate.
Lucrăm la un astfel de automat în care vom integra “nava Amiral” a firmei Cash Code şi anume validatorul Bill to Bill – validator care ştie să facă plăţi în bancnote, recirculând până la 3 denominări (10, 50 şi 100 RON pentru cazul monedei noastre).
Cum arată echipa din spatele Play Star Europe, aici, in România?
Nu suntem o firmă cu mulţi angajaţi, dar îmi place să cred că suntem eficienţi!
Dispunem de un sistem informatic avansat care ne permite o comunicare eficientă şi, în plus, suntem foarte bine pregătiţi.
Personalul tehnic participă la cursuri de specialitate de cel puţin două ori pe an, cursuri organizate în diferite colţuri ale lumii. Astfel, au posibilitatea să se cunoască cu alţi colegii din diferite ţări şi să lege prietenii. În felul acesta pot oricând schimba informaţii şi experienţă din domeniul tehnic, toate acestea fiind în favoarea clienţilor.
Dintotdeauna, şi eu şi colegii mei, am avut relaţii de prietenie cu beneficiarii noştri. În astfel de condiţii, obligaţia morală de a-ţi servi cu promptitudine un prieten este, cred eu, cel puţin la fel de importantă ca şi o relaţie contractuală.
Care sunt măsurile pe care le luaţi pentru a depăşi impedimentele apărute în piaţă în momentul de faţă şi care credeţi că va fi impactul lor asupra businessului pe care-l conduceţi? Care consideraţi că este atuul dumneavoastră în lupta cu concurenţa?
Crize economice (şi politice!) au fost şi vor mai fi. Crizele vin şi pleacă de când e lumea! Am convingerea că, într-o bună zi, industria jocurilor de noroc va străluci din nou, iar noi vom fi acolo gata de ”atac” !
În momentul de faţă ne concentrăm atenţia şi către alte industrii ce se află în plină dezvoltare în regiunea noastră: ticketing şi parking, banking şi, nu în ultimul rând, kiosk (terminale electronice de plată).
Avem marea şansă ca echipamentele noastre să fie folosite în mai multe domenii şi, chiar dacă unele industrii stagnează sau sunt în regres, altele înfloresc.
Mai mult, echipamentele noastre şi-au câştigat o bună reputaţie răspunzând cu succes la particularităţile pieţei balcanice.
Spre exemplu, România este o ţară în care disciplina în construcţii lasă mult de dorit. Din această cauză, avem parte de foarte mult praf. Chiar dacă sălile de joc au mochete antistatice, bancnotele din polimer electrizandu-se, atrag praful şi îl depun apoi în validatoare, iar, în timp, apar deficienţe în funcţionare. Echipamentele nostre sunt special proiectate să funcţioneze în condiţii extreme: mecanismul de centrare şi de transport al bancnotei este unul foarte avansat d.p.d.v. tehnic (fiind patentat de Cash Code, alte firme competitoare neavând drept de a-l reproduce) şi reuşeşte să manevreze bancnota din polimer fără probleme. Nu mulţi producători se pot lăuda cu acest lucru.
Cum credeţi că vor evolua afacerile dumneavoastră în contextul economic actual? Care sunt perspectivele pentru 2011?
Aşa cum spuneam mai devreme, Play Star Europe a avut o creştere a cifrei de afaceri de peste 30% în primul semestru a lui 2010, în condiţiile în care Danemar are aproximativ aceeaşi cifră de afaceri ca în 2009. Nu ne putem plânge!
Noi pieţe, noi provocări apar în fiecare clipă, important este să fii pregătit să accesezi aceste oportunităţi.