Istoria Las Vegasului, partea I

iunie 1, 2011 in Wog

Las Vegas nu necesită vreo introducere. Este cel mai cunoscut oraş din lume în ceea ce priveşte jocurile de noroc, însă istoria sa a fost plină de controverse. Acesta este începutul unei serii de poveşti despre trecutul său…

Oraşul.

Primul European care în mod clar a păşit în Valea Las Vegas a fost Raphael Riviera, în anul 1829. A fost numit “Las Vegas” de către spaniolii din partidul lui Armillo Armajo, ce foloseau apa în timp ce mergeau la nord şi vest de vechea cale ferată dinspre Texas. În secolul 19, în zonă erau numeroase izvoare ce ţâşneau din pământ care favorizau creşterea plantelor verzi în zonă, vegas în spaniolă; astfel a apărut numele Las Vegas.

John C. Fremont a ajuns în valea Las Vegas pe 3 Mai 1844, când încă era parte din Mexic. El era liderul unui grup format din oameni de ştiinţă, cercetaşi şi observatori din cadrul Departamentului de Inginerie din Armata Americană. Pe 10 Mai 1855, urmărind anexarea zonei de către SUA, Brigham Young a trimis 30 de misionari ai Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă conduşi de William Bringhurst să-i convertească la credinţa mormonă pe indienii Paiute. Un fort a fost construit în zona actualului centru al oraşului ce servea drept punct de oprire pentru călătorii ce străbăteau “Culoarul mormon”, dintre Salt Lake şi prospera colonie a sfinţilor San Bernardino, din California. Mormonii au abandonat Las Vegas-ul in 1857, în timpul Războiului pentru Utah.

Las Vegas a fost înfiinţat ca oraş-gară unde azi este centrul oraşului pe 10 Mai 1905, când 110 acri de teren (44,5ha)  deţinut de căile ferate din San Pedro, Los Angeles şi Salt Lake au fost vânduţi la licitaţie. Între cei mai importanţi deţinători ai căii ferate se număra senatorul de Montana, William A. Clark, senatorul de Utah, Thomas Kearnes ori cel de St.Louis, R.C. Kearnes. Las Vegas a fost parte a districtului Lincoln până în 1908, când a devenit parte a nou-înfiinţatului district Clark. Biserica Catolică St.Joan of Arc şi Bridger din centrul oraşului au fost construite în 1910. Las Vegas a devenit un oraş unit pe 16 Martie 1911; Peter Buol a fost primul primar al oraşului.

Las Vegas a apărut ca gară a pionierilor ce călătoreau spre Vest şi a devenit un oraş-staţie important la începutul secolului 20. A fost un punct de cotitură pentru minele din zonele învecinate, în special din jurul oraşului Bullfrog, pentru transportul bunurilor către restul ţării. Odată cu răspândirea căilor ferate şi în alte zone, interesul pentru Las Vegas a scăzut dar începerea construcţiei barajului Hoover în 1935, a dus la creşterea numărului locuitorilor şi la dezvoltarea turismului. Barajul, aflat la 48 de km sudest de oraş, a format lacul Mead, cel mai mare lac şi rezervor de apă construit de mâna omului. La oră actuală, turiştii pot beneficia de tururi ale lacului în zone mai puţin cunoscute. Legalizarea jocurilor de noroc în 1931 a dus la apariţia hotelurilor-cazinouri pentru care Las Vegas este renumit. O dezvoltare majoră a avut loc în anii ’40, datorată aproape în totalitate fluxului mare de cercetători şi personal adiţional ce lucrau la proiectul Manhattan, proiect de cercetare pentru construcţia bombei atomice, în timpul celui de-al doilea război mondial. Echipele de testare a bombei erau uneori date la o parte. Figuri ale crimei organizate americane precum Benjamin “Bugsy” Siegel sau Meyer Lansky administrau sau finanţau majoritatea cazinourilor. Dezvoltarea rapidă a oraşului Las Vegas a fost creditată de băncile Galveston, Texas, Hot Spings şi Arkansas sau alte centre importante ale jocurilor de noroc.

Omul de afaceri Howard Hughes a cumpărat la sfârşitul anilor ’60 majoritatea hotelurilor-cazinou, dar şi televiziunea şi radioul din oraş. Corporaţii legitime  au început să cumpere şi ele hoteluri, iar mulţimea era dirijată de guvernul federal în următorii ani. Cantitatea constantă de bani din partea turiştilor a fost dublată de o nouă sursă de finanţare din partea statului, odată cu apariţia a ceea ce este acum baza militară Nellis Air Force. Fluxul de personal militar şi de vânători de slujbe la cazinouri a ajutat la o adevărată explozie în materie de dezvoltare.

The Strip

Primul cazinou construit pe autostrada 91 a fost Pair-o-dice în 1931, dar primul apărut unde acum este The Strip a fost El Rancho Vegas, deschis pe 3 Aprilie 1941, având 60 de camere. Acesta din urmă a funcţionat timp de aproape 20 de ani, până când a fost distrus într-un incendiu. Succesul lui a determinat apariţia unui al doilea hotel, unde urma să apară The Strip, hotelul the Last Frontier, deschis în 1942. Figuri ale crimei organizate precum Bugsy Siegel din New York şi-au arătat interesul pentru dezvoltarea continuă a zonei, prin construcţia altor locuri pentru distracţie precum Flamingo, deschis în 1946, sau Desert Inn, din 1950. Finanţarea multor proiecte s-a putut realiza prin intermediul Companiei Naţionale de Asigurări, ce se baza pe raiul jocurilor de până atunci din Galveston, Texas. Cu câteva zeci de ani în urmă, South Boulevard din LV a fost numit autostrada Arrowhead, sau autostrada L.A.

The Strip a fost numită astfel de către agentul de poliţie din L.A. Guy McAffee după Sunset Strip din oraşul său natal. În 1968, Kirk Kerkonian a cumpărat cazinoul Flamingo şi l-a angajat pe Alex Shoofey,vice-preşedintele lanţului hotelier Sarah, ca preşedinte. Alex Shoofey a adus cu el şi 33 de oameni din conducerea Sarah Hotels. Flamingo a folosit pentru a instrui angajaţi pentru International Hotel ce era încă în construcţie. Deschis în 1969, International Hotel cu ale sale 1.512 camere, a deschis era megaconstrucţiilor.

International Hotel este cunoscut azi drept Hiltonl LV. Primul Grand Hotel şi Cazinou MGM i-a aparţinut lui Kerkonian şi s-a deschis în 1973 – avea nu mai puţin de 2.084 camere. La acea vreme, era cel mai mare hotel din lume, după numărul de camere. Hotelul Rossya construit în 1967 în Moscova, de exemplu, avea 3.200 de camere, dar majoritatea camerelor erau single şi aveau aproximativ un sfert din dimensiunea unei camere standard din MGM hotel. Pe 21 Noiembrie 1980, Grand Hotel a suferit cele mai mari pagube în urma unui incendiu ce a ucis 87 de persoane, ca urmare a unor probleme la instalaţia electrică. S-a deschis însă 8 luni mai târziu. În 1986, Kerkonian a vândut hotelul lui Bally Manufacturing şi a fost redenumit Ballyas. Parcul acvatic Wetana Wild a fost deschis în 1985 şi se găsea în partea de sud a hotelului Sarah. El s-a închis în 2004 şi mai târziu a fost demolat.

Deschiderea hotelului Mirage în 1989 a dus ideea de Las Vegas la un alt nivel, hotelurile şi cazinourile mici lăsând loc construcţiilor gigantice. Numeroasele facilităţi ofereau atât cazare şi masă cât şi distracţie şi jocuri de noroc. Această schimbare a afectat afacerile mici, dar au luat naştere cazinouri legendare precum Dunes, Sands and Stardust sau Sahara. În 1995, când Dean Martin a murit, toate luminile de pe Strip s-au stins în memoria lui. Acest lucru s-a repetat în 1998, la moartea lui Frank Sinatra. În 2005, Clarck County a schimbat denumirea unei părţi din Industrial Road în Dean Martin Drive, în onoarea faimosului cântăreţ din Rat Pack, actor şi om de divertisment din Vegas.

În următorul episod, ne vom concentra atenţia către El Rancho şi Flamingo, şi de asemenea, vom face o descriere a lui Benjamin Bugsy” Siegel.