Pe ce vrei să pariezi azi?
august 9, 2011 in Exclusiv, Wog
Pariurile care nu au legătură cu lumea sportivă sunt, deopotrivă, amuzante şi ciudate. De la primul fan interzis la Cupa Mondială până la ninsoare în Betleem de Crăciun…
Unii oameni ar paria pe orice, iar istoria mizelor cel puţin ciudate este mai mare decât v-aţi fi gândit. Este de-ajuns să ne aducem aminte de un membru al clubului de gentlemeni White din Londra, domn al cărui nume a rămas necunoscut, care a pariat pe 10 guinee, în 1817, că şase membri ai aceluiaşi club vor deceda în acelaşi an…
Astăzi, când ne gândim la spaţiul online, în cele mai multe cazuri nu există reguli în selecţia evenimentelor care urmează a fi subiect de pariat. Astfel, acestea se împart în două categorii, cele importante (relevante), cum sunt cele din lumea mondenă sau politică, şi cele trăznite. Dacă la pariurile sportive cotele sunt stabilite după foarte multe criterii – începând cu valoarea lotului şi terminând cu ora de începere sau cu starea terenului, în cazul pariurilor distractive elementul luat în seamă este gradul de mediatizare şi evoluţia fenomenului.
În Anglia există o piaţă extrem de dezvoltată a subiectelor ciudate pentru pariori. Acolo se fac pariuri de genul “Ce sex va avea următorul copil al Angelinei Jolie şi al lui Brad Pitt?” sau “Va ajunge vreodată rege prinţul Charles?”. Pe website-ul PaddyPower, spre exemplu, puteţi încerca să ghiciţi cine va fi următorul preşedinte al Rusiei sau viitorul Papă, după Benedict al 16-lea. Iar dacă te pricepi la literatură, poate şti cine va la lua Premiul Nobel anul acesta… Nici lumea showbizului nu este uitată, cel mai interesant pariu fiind cel pentru următorul James Bond. Primii trei actori în ordinea cotei sunt Tom Hardy (4/1), Sam Worthington (5/2) şi Christian Bale (8/1). P. Diddy are 100/1, dar mai sunt şi alţii: Hugh Jackman (18/1), Orlando Bloom (14/1) sau Robbie Williams (250/1).
Însă unele pariuri de pe PaddyPower au fost şi controversate. Spre exemplu, în Noiembrie 2008 website-ul cotat la bursă a pus întrebarea dacă Barack Obama va termina primul termen ca preşedinte. Mai multe ziare şi reviste de cancan au tradus acest lucru prin “Pariază dacă Obama va fi asasinat”.
În Statele Unite cel mai interesant eveniment în ceea ce priveşte pariurile “pe orice” este finala Super Bowl. De-a lungul anilor, pariuri precum “Cât timp va cânta Christina Aguilera”,“Cine va ţine cel mai clişeu discurs la finalul jocului?”, “De câte ori vor menţiona comentatorii <Uraganul Katrina>?” sau “De câte ori va apărea Kim Kardashian la TV în timpul meciului?” au fost subiecte aprinse de discuţie pe forumuri şi bloguri. Un alt segment pentru pariori este cel al entertainmentului. Pe Intertops, spre exemplu, puteţi paria pe cine credeţi că va câştiga X-Factor sau Dacing With the Stars anul acesta.
Oricum ar fi, nouă celor de la Casino Inside ne plac lucrurile noi, iar dacă sunt diferite faţă de ce am văzut până acum este şi mai bine. Şi până la urmă, poate că unii dintre noi îl citesc mai bine pe Vladimir Putin decât pe Jose Mourinho…