Există o teormă fundamentală de algebră şi o teoremă fundamentală a calcului. Aşa că este vremea să introducem Teorema fundamentală a Pokerului.

Pokerul, ca şi jocul de cărţi, este un joc cu informaţii sumare, ce se distinge de jocurile la masă precum şahul, backgammon, checkers, în care vezi tot timpul fiecare mişcare a adversarului. Dacă fiecare ar avea cărţile la vedere, ar exista o metodă exactă, matematică a fiecărui jucător. Fiecare jucător care decide să devieze de la jocul corect şi-ar reduce şansele şi ar creşte posibilitatea ca adversarul său să câştige.

Desigur, dacă toate cărţile ar fi la vedere tot timpul, nu ar mai exista jocul de poker. Arta pokerului este aceea de a umple golul de informaţii pe care îl preiei de la pariul adversarului tău, iar cărţile expuse împiedică adversarul să descopere mai mult decât ce ai vrea tu să cunoască despre mâna ta de joc.

Acest lucru ne conduce către Teorema fundamentală a Pokerului:

De fiecare dată când joci o mână diferit faţă de modalitatea în care ai juca dacă ai cunoaşte cărţile adversarului tău, el câştigă. De fiecare dată când joci mâna la fel ca în situaţia în care ai juca dacă ai cunoaşte cărţile adversarului tău, el pierde. Şi acelaşi lucru se aplică şi la jucătorii ceilalţi, la oponenţii tăi.

Teoria fundamentală este universal valabilă când o mână se reduce la competiţia dintre tine şi un singur adversar. De asemenea, se aplică în aproape toate situaţiile cu multi way pots, dar excepţiile sunt puţine şi or fi analizate la finalul acestui capitol.

Ce înseamnă Teoria Fundamentală? Să spunem că un adversar îţi cunoaşte cărţile. El ar putea juca corect în acest caz. Dacă, spre exemplu, într-un joc de draw poker adversarul tău vede că ai un pal flush înainte de draw, acţiunea corectă ar fi să pună pe masă o pereche de aşi la pariul tău. Call ar fi o greşeală, dar este o greşeală specială. Nu spunem că adversarul ar fi jucat o mână proastă prin call la o pereche de aşi, ci că a jucat diferit faţă de modul în care ar fi jucat dacă şi-ar fi văzut cartea.

Acest exemplu este concludent. De fapt, întreaga teoremă este concludentă, ceea ce o şi face extrem de interesantă, deşi aplicaţia sa nu este de multe ori concludentă. Uneori, suma de bani a potului determină în mod evident un cal, chiar dacă vezi că mâna adversarului este mai bună decât a ta. Mai jos putem vedea câteva exemple ale Teoremei Fundamentale.

Exemple ale Teoremei Fundamentale a Pokerului

Exemplul 1

Să presupunem că mâna ta nu este la fel de bună ca mâna adversarului când pariezi. Adversarul face call la pariul tău şi pierzi. Dar de fapt nu este o pierdere; este un câştig, întrucât adversarul tău a acţionat corect, dar dacă şi-ar fi ştiut cărţile, ar fi crescut miza. În concluzie ai fi câştigat dacă ar fi crescut miza, iar dacă cerea fold, ai fi câştigat o sumă impresionantă.

Acest exemplu poate părea prea concludent într-o discuție serioasă, dar este un exemplu al unui joc sofisticat. Să spunem că nu există limită la o mînă de:

Iar adversarul deține

Urmează flop

Faci check, adversarul pariază şi apoi tu faci call. Aşii de diamant vin pe fourth street, pariezi, în încercarea de a da aşii pe masă. Dacă adversarul ar fi ştiut cărţile tale, ar fi fost corect să mărească miza într-atât încât să te coste prea mult să faci draw la un flush pe ultima carte. De aceea, dacă adversarul tău doar face call, ai câştigat. Nu ai câştigat doar pentru că ai marşat pe o carte finală destul de slabă, ci pentru că adversarul tău nu a jucat corect. Dacă adversarul face fold, ai câştiga o sumă impresionantă, pentru că el aruncă practic cea mai bună mână.

Exemplul 2

Să presupunem că potul este de 80 de dolari, şi tu ai 2 perechi. Joci draw poker, pariezi 10 dolari, şi noi presupunem că este suma maximă pentru pariu. Unicul tău adversar are four flush. Întrebarea este – te aştepţi să facă fold sau call? Este normal să îţi doreşti ca el să facă ceea ce este cel mai profitabil pentru tine. Teorema Fundamentală a Pokerului spune că pentru tine cel mai bine este ca adversarul să acţioneze incorect pe baza unor informaţii complete despre ambele mâini. De vreme ce adversarul tău are şanse 9-1 (un call de 10 dolari poate să îi aducă 90 de dolari) şi şansele de flush sunt 5-1, este corect să facă call, pentru că asta ar fi o mişcare corectă. Pentru că pentru el este corect să facă call, potrivit Teoremei Fundamentale, tu vei dori să facă fold.

Acest gen de situaţie este des întâlnită. Ai cea mai bună mână, dar adversarul tău are şanse suficient de mari să acţioneze corect, să facă call, dacă ar fi ştiut ce cărţi ai. De aceea îţi doreşti ca el să facă fold. Dar şi pentru tine ar fi corect să faci chase, cînd ai suficiente şanse pentru fold. Dacă nu faci chase, cheltui prea mult şi îi dai posibilitatea adversarului să câştige aceşti bani.

Exemplul 3

De vreme ce este corect ca adversarul tău să facă call când are suficiente şanse la pot, uneori poţi să îl determini pe adversar să facă fold şi să arăţi mai multă determinare decât la o mână anterioară. Să presupunem că într-un joc de seven card stud pariezi cu:

Adversarul face call cu

Eşti aproape sigur că are popă. Te pregăteşti să faci o pereche de şesari şi pariezi. Adversarul în mod sigur va face fold pe o pereche de popi, pentru că se gândeşte că tu ai aşi.

Unii ar spune : “Stai o secundă. De ce mi-aş dori ca adversarul meu să facă call de vreme ce perechea lui de popi este mai slabă decât cărţile mele?”. Răspunsul este: dacă mai sunt cărţi de împărţit şi adversarul tău ajunge să aibă şanse, e cel mai bine să câştigi tu potul. O pereche de popi versus două perechi mici are nevoie de şanse minime pentru a justifica acel call. Dacă adversarul ar fi trebuit să facă call, ai fi câştigat dacă l-ai fi determinat să facă fold.

Exemplul 4

În razz, la un joc de seven card lowball în care cea mai slabă mână câştigă, putem vedea un alt exemplu de cum poţi determina adversarul să facă fold. Să spunem că adversarul are

și tu ai ceva de genul

Dacă tu crezi că adversarul are un four card-8, iar tu ai o pereche şi doar un four card 8-7, este important să pariezi, chiar dacă ştii că va urma un call. Pariul îţi dă posibilitatea să câştigi teren, dacă se întâmplă să îţi vină o carte mică pe sixth street, un 8-7 low. Dacă adversarul primeşte o carte mare sau o pereche, tot are un draw, mai bun decât un 8 al tău, va face fold, pentru că tu i-ai sugerat că deja ai făcut un 8. Cartea mică pe care ai primit-o tu acum sugerează că ai facut un 7 low, ceea ce îl face să se gândească la draw dead – draw fără nici o şansă de câştig.

Iată că, deşi ai cea mai bună mână, îl determini să facă fold. Tu ai un 7,8 low şi un draw la 7, iar adversarul tău are doar un draw. În orice caz, tu câştigi pentru că el a făcut fold. Dacă ar fi ştiut că tu ai doar 7,8 ar fi avut şanse mai mari să facă call, în speranţa unui draw out. Faptul că nu a făcut call l-a dus la pierdere, iar tu ai câştigat. Câştigi chiar şi mai mult atunci când cartea primită pe sixth stree îţi aduce două perechi, iar adversaul face fold cu cea mai bună mână…

Exemplul 5

Chiar când aştepţi ca adversarul să facă fold atunci când are suficiente şanse la pot, te aştepţi să facă call atunci când nu are suficiente şanse la pot. În orice caz, este de preferat să joci o mână puternică slab într-o rundă de început – discuţia din cele două exemple anterioare –  pentru a-l determina pe adversar să facă un call nepotrivit în timp ce tu îţi îmbunătăţeşti mâna. Să ne uităm la următoarele două mâini într-un joc de seven card razz

Tu

Adversar

Un joc bun împotriva unor jucători cu această mână ar fi să faci check şi doar să faci call dacă adversarul pariază. Cei mai mulţi ar pune o carte slabă cu faţa în jos. Dacă prinzi un 4,5 sau 7, adică 6 sau 7 low, adversarul tot va face call, chiar dacă are drawing dead, pentru că te-ai jucat cu şansele lui, iar el va crede că merită un call. Este exact ceea ce speri. Jocul tău înşelător l-a determinat să joace incorect în rundele următoare.

Exemplul 6

De fiecare dată când adversarul nu are şanse de câştig în faţa ta, te aştepţi să facă call. Dacă la începutul acestui capitol am vorbit despre o chintă la care potul era 20 dolari în loc de 80, ai dori ca adversarul tău cu four flush să facă call pe pariul tău de 10 dolari pentru că are şanse de 3-1 la 5-1. Dacă face call şi apoi flush, are baftă. Oricum, jocul său nu este corect pentru că aşteptările nu sunt foarte fericite, şi vei câştiga de fiecare dată cînd adversarul alege această mişcare.

Dacă ai o mână care cere call, nu trebuie să îl determini pe adversar să facă fold printr-un pariu exorbitant într-un  joc de no limit sau pot limit. Am întâlnit această situaţie într-un joc de No Limit Hold’em. Mai era o carte de primit, aveam un straight care la momentul acela era cea mai bună mână din joc, am pariat 50 de dolari, jucătorul din stânga mea a făcut fold, iar următorul a făcut şi el call, apoi raise pe restul banilor lui, în jur de 200 de dolari.

De vreme ce aveam cea mai bună mână posibilă, să fac raise sau call? Potul era undeva la 500 de dolari. Pentru că cel de-al treilea jucător era all in, trebuie să îl iau în considerare doar pe cel de după mine. Ştiam că dacă aş fi făcut raise să spunem pe 400 de dolari, cu siguranţă ar fi făcut fold. De fapt, dacă aş fi făcut raise pe orice sumă, adversarul ar fi ales fold. Dar dacă am facut call doar pe 200 de dolari, ar fi facut probabil call.

Ce îmi doream să facă? Eram aproape sigur că avea două perechi. Dacă făceam call pe cei 200 de dolari, potul ar fi ajuns la 700 de dolari, ceea ce i-ar fi dat şanse de 7-1. În orice caz, şansele ca el să facă full house cu cele două perechi ar fi fost de 10-1 (erau 40 de cărţi în pachet care nu l-au ajutat şi patru care i-au fost de mare folos). De aceea, dacă ştia că am straight, at fi fost incorect pentru el să parieze pe şanse de 7-2 la o lovitură de 10-1. Aşa că am facut call pe cei 200 de dolari, şi aşa cum mi-am dorit, şi adversarul a făcut acelaşi lucru.

Trista concluzie a poveştii este că adverasul a făcut full house şi a pariat o sumă mică, pe care am plătit-o. Mulţi au considerat că a fost o greşeală din partea mea, dar se înşeală. Trebuia să îi dau şansa de a face o greşeală, ceea ce s-a şi întâmplat, pentru că de fiecare dată când adverasul face o greşeală, eu câştig cursa.