Daniel Buzdugan “Radioul este teatrul minţii.”
noiembrie 29, 2011 in Exclusiv, Gambling, Gambling Romania, Interviuri
Om de radio în primul rând, actorul pasionat de comedie Daniel Buzdugan compară showbiz-ul românesc cu un joc de noroc şi ne explică de ce un jucător de poker trebuie să ştie, mai întâi de toate, să-şi pună ordine în bani.
Care sunt noile provocări la radio? Ce s-a schimbat faţă de acum cinci sau 10 ani?
La început făceam radio de plăcere. Dacă aveam chef să ascult o piesă, o ascultam. Dacă eram îndrăgostit, ascultam tot programul doar muzică de dragoste. Între timp, radioul a devenit profesionist, trebuie să faci bani din asta. Se face şi acum radio din plăcere, dar trebuie să ai în vedere şi componenta financiară. Muncim, ne simţim bine, dar trebuie să ne scoatem investiţia. Din punctul ăsta de vedere, Radio Zu este o afacere profitabilă. Mă bucur că, alături de Mihai Morar, facem piesa de rezistenţă a radioului – matinalul.
Cum vezi viitorul radioului?
Radioul are viaţă lungă, spre deosebire de alte lucruri, cum ar fi presa scrisă. Din păcate, aceasta a fost omorâtă de Google. Nu ştiu dacă va dispărea, dar, oricum, nu mai e ce-a fost. Se închid ziare, se dau oameni afară şi îmi pare rău când aud asta. Citesc presa pe Internet, dar îmi amintesc că pe vremuri erau cozi imense ca să cumperi un ziar. Încă îmi place să simt mirosul hârtiei. Îmi amintesc de un ziar foarte plăcut la atingere – Universul, care avea o pagină glossy, cum se spune astăzi, şi ţin minte că eram mândru în compartimentul unui tren când îl răsfoiam…
Iatî că am vorbit de viitorul radioului prin ochii printului…
Spre deosebire de presa scrisă, radioul are mai multe şanse să trăiască. Poate chiar mai multe decât televiziunea…
Radioul are şi avantajul că a fost primul…
Radioul e teatrul minţii. Televizorul îţi dă mură-n gură, nu mai există misterul radioului. Ce mişto era în Discursul Regeului când lumea stătea în casă, cu urechile ciulite la un difuzor, să asculte ce zice omul…
Este showbiz-ul românesc o farsă?
Da, categoric. Showbiz-ul românesc este showbişniţ, o bătaie de joc. Foarte mulţi artişti nu mai încasează pe facturi de când cu noua lege a dreptului de autor. Deci vorbim de o bişniţă. De aici şi multe ţepe, neexistând contracte. Deocamdată nu putem vorbi despre o industrie curată.
Să ajungi vedetă în România este un joc de noroc?
Da, am dat o reţetă la un moment dat. Cum să fie divă, spre exemplu, Ramona Gabor? Adică se ia o fată de pe stradă, se tăvăleşte în nişte scandaluri, arunci cu euro, mulţi euro, o duci pe nişte iahturi, o combini, o aduci la televizor, acolo joacă în “Toate fustele sus” şi devine divă peste noapte. Ea s-a dus pe iahtul bulgarului ca să se înmatriculeze şi să scape de taxe, iar iahtul i-a dat două numere, unul în faţă şi unul în spate. Din păcate, în România nu avem vedete care au un talent. Aici trebuie să faci vedete din nimic.
Care este cel mai mare risc pe care ţi l-ai asumat vreodată?
Acela de a fi arătat pe stradă cu degetul. Nu mi-am dorit niciodată să fiu persoană publică, am nimerit în zona asta fără să vreau. Cel puţin în cazul meu, succesul şi celebritatea s-au întâmplat pur şi simplu. E ca la femei – cu cât eşti mai distant, cu atât te caută ea pe tine. Aşa e şi în meseria asta. Iar uneori ai chef să fii băgat în seamă, alteori nu. Eu merg şi cu metroul şi am momente când mă gândesc la ale mele. Când am plecat de la radio sunt tot eu, nu m-a schimbat cu nimic meseria asta. Mulţi zic “Parcă la televizor e altfel, e mai vesel”. Nu poţi să fii dus cu capul toată ziua…
Într-un interviu recent, recomandai tinerilor să lucreze încă de mici. Crezi în autodidacţi?
Nu neapărat, dar când te duci undeva să te angajezi parcă altfel deschizi uşile când ştii cum să vorbeşti şi să-ţi expui calităţile. Eu am lucrat încă din liceu. Aveam un prieten care iubea muzica, iar adolescenţa ne-am petrecut-o în Filarmonica şi Opera din Iaşi. Am avut norocul să facem figuraţie acolo pe timpul liceului şi luam şi nişte bani, ceea ce era un lucru foarte important. E jenant să ceri bani la părinţi, am avut norocul să intru dintr-un job în altul. Tatăl meu ieşise la pensie, iar mama era casnică. Nu puteam să am pretenţii financiare şi m-am bucurat tare mult că munceam şi câştigam nişte bani. Plus că am petrecut adolescenţa şi într-un mediu frumos. Agăţam şi duceam fetele pe la intrarea actorilor. Eram unul dintre foarte puţinii băieţi care putea să-şi ducă iubita la sala de balet în timpul repeteţiilor. Eram un boem (Râde).
Este deci şcoala vieţii mai importantă decât o Facultate? Una de litere sau arte, bineînţeles…
Am prieteni care au copiii la şcoli din străinătate. Important este să nu aştepţi profesorul să-ţi predea materia, ci să îndrăzneşti. Îmi place, spre exemplu, că profesorii copiilor repsectiv îi scoate în faţă şi îi lasă să vorbească liber. Asta e mai important decât să înveţi pe de rost…
Ai făcut Facultatea de Teatru. Pe când îl vom cunoaşte pe Daniel Buzdugan, actorul de teatru?
Never say never… Mi-ar plăcea tare mult să joc iarăşi teatru, dar deocamdată nu am timp. Mi-a plăcut mai mult radioul şi televiziunea. Am jucat teatru în timpul facultăţii şi aveam numai roluri serioase, ca Hamlet sau Richard al III-lea. Profesorii mi-au zis că sunt bun în comedie, dar în facultate să fac lucruri serioase. M-a ajutat foarte mult lucrul acesta…
Care sunt lucrurile care te motivează cel mai mult în ceea ce faci?
Eu o să fac radio, spre exemplu, până când nu o să-mi mai facă plăcere. Deşi e destul de greu, fiindcă trebuie să mă trezesc la 6 fără un sfert. Şi mă culc destul de târziu, nu pot să mă fiu în pat la ora 9, ce viaţă ar fi aia – mănânci şi dormi. Îmi plac foarte mult călătoriile, mă motivează chestia asta, în sensul că dacă n-aş avea bani să zbor măcar o dată pe lună, nu m-aş simţi bine. Aş putea să scriu Mersul Avioanelor (Râde).
Unde ai plecat cel mai mult?
Iarna îmi place la plajă. Am fost în Caraibe, Thailanda şi Republica Dominicană. E interesant să stai la soare în Decembrie. Mi-a plăcut foarte mult şi Germania, am trecut prin multe sate. Îmi place stilul lor de viaţă, se şi distrează, se şi odihnesc, fac sport… Am fost la o familie care locuia undeva lângă Berlin şi soţia gazdei arăta de parcă n-ar fi pus mâna niciodată pe vreo sapă, dar să vezi ce munci făcea. Totul era bine stabilit. În timpul zilei se ducea la job, ducea copiii la şcoală, iar când ajungeau acasă ieşeau la sport pe biciclete. Înainte de culcare avea şi o oră de studiu… Vreau să zic că nemţii fac foarte multe lucruri într-o zi şi nu stau pe gânduri. Noi pierdem foarte mult stând cu ochii pe pereţi. Boemul este asociat şi cu sărăcia – noi suntem boemi fiindcă avem mai puţini bani decât ei.
Ai fost vreodată într-un cazinou?
Da, în timpul facultăţii. Aveam un prieten foarte pasionat, care a pierdut foarte mulţi bani, şi intram la Hotel Unirea din Iaşi şi puneam chipsuri gratuite la ruletă. Câteodată câştigam, ne urcam în maşina unui prieten şi ne duceam pe Cheile Bicazului. La un moment dat, prietenul meu îmi dădea banii mie să îi ţin, ca să nu intre prea mult în ei. La un moment dat era să ne certăm rău de tot pe chestia asta. Am prieteni care mi-au povestit despre Las Vegas – eu n-am fost niciodată – unde nu-ţi dai seama când e zi sau noapte, fiindcă intri şi nu mai ieşi. Ştiu povestea unui tip care a intrat cu 20 şi ceva de dolari şi s-a întors acasă cu vreo 10.000.
De ce crezi câ în România, spre deosebire de alte părţi ale lumii, la noi se discută în sens negativ despre această formă de entertainment?
Unii îşi fac concediile în cazinou. Probabil că americanii au un buget alocat pentru treaba asta. La noi, foarte mulţi oameni îşi încearcă ultima şansă acolo şi foarte mulţi ajung pe drumuri. Românul nu-şi prea dozează banii… Suntem mai aproape de ruleta rusească (Râde). Apropo de ruşi, am înţeles că s-au închis cazinourile acolo…
Da, “le-au mutat” într-o zonă a Siberiei. Dar să construieşti un oraş de la zero, unde n-ai apă, n-ai gaze… Orice jucător rus preferă să joace în străinătate…
E mai safe să joci în Europa decât în Siberia.
E adevărat, dar majoritatea au oricum paza cu ei… E alt nivel totuşi. Trei miliardari ruşi, spre exemplu, s-au luat la bătaie la televizor…
Poate doar Giovanni Becali ar face asta la noi… (Râde).
Ai jucat vreodată poker?
Nu ştiu să joc poker… Când eram mic, mă băgam la alba-neagra şi pierdeam banii de eugenie daţi de mama. Erau câţiva în jur care câştigau şi asta m-a tentat…
Culmea, ăia erau ai lor…
Da, asta nu înţelegeam eu atunci… (Râde)
Care sunt planurile tale de viitor?
Nu ştiu, sincer. Nu mi-am imaginat niciodată că voi face ce fac acum, spre exemplu. Aşa că nu-mi fac planuri decât dacă sunt legate de vacanţă.