Finlanda despre îndepărtarea companiilor de gambling străine
noiembrie 22, 2011 in Exclusiv, Gambling, Gambling Europa, Stiri
Analiştii din domeniul gamblingului şi-au exprimat opinia cu privire la faptul că Finlanda va avea de înfruntat condiţii mai dure în politica gamblingului online. Noua coaliţie guvernamentală spune că va restricţiona accesul companiilor străine în a obţine licenţa în această ţara. Purtătorul de cuvânt nu a spus nimic clar despre cum această lege va arată în final, dar a spus că intenţia clară este de a limita accesul pe piaţă finlandeză a companiilor străine, astfel întărind poziţia celor din ţară.
Alte surse din interiorul Guvernului susţin că planul poate include şi restricţionarea accesului prin intermediul Internetului a companiilor străine pe piaţă finlandeză, restricţii în ceea ce priveşte reclamele şi întreruperea tranzacţiilor financiare. Alte state au încercat adoptarea unor măsuri similare, dar au eşuat în încercare din cauza intervenţiei CE sau după presiunile masive exercitate de companii sau de asociaţiile de jucători. Experţii susţin că astfel de măsuri sunt neproductive pentru că impun costuri uriaşe care n-ar menţine în balanţă avantajele şi profitul statului şi al altor companii de gambling.