Continuăm povestea oraşului Las Vegas cu perioada 1955–1980, cunoscută şi ca începutul perioadei moderne…

Howard Hughes

În 1966, Howard Hughes, excentricul erou al industriei aeronautice americane şi notabil antreprenor financiar american cu multe cunoştinţe şi relaţii vechi în toată ţara, s-a mutat în Las Vegas. Locuind iniţial la Desert Inn, a refuzat să plece din camera în care stătea, aşa că a decis să cumpere întreg hotelul. Hughes şi-a extins imperiul financiar, cuprinzând proprietăţile, hotelurile şi centrele media, cheltuind 300 milioane de dolari şi folosindu-şi influenţa pentru a prelua administrarea unor renumite hoteluri, în special cele care aveau legături cu crima organizată. Astfel, a devenit rapid unul dintre cei mai puternici oameni din Las Vegas. Acţiunile sale s-au dovedit decisive în schimbarea înfăţişării oraşului, din cel de oraş din Vestul Sălbatic într-unul mult mai rafinat şi cosmopolit.

Hank Greenspun

Ziarul local Las Vegas Sun şi editorul său Hank Greenspun au dus o luptă grea pentru a demasca toate legăturile criminale, activităţile şi corupţia la nivel înalt existente în Las Vegas. Articolele sale de investigaţie şi editorialele au dezvăluit faptul că şeriful districtului Clark, Glen Jones, era deţinătorul unui bordel, şi au determinat demisia locotenentului guvernator Clifford A.Jones din fruntea comitetului naţional statal pentru Partidul Democrat.

Guvernul local

O problemă pentru oraş a fost faptul că The Strip nu trecea chiar prin oraş. Din această cauză, oraşul a pierdut bani (pentru că nu putea impune) din taxele pe venit. S-a încercat anexarea Strip-ului la oraş însă Sindicatul s-a folosit de comisarii din districtul Clark pentru a organiza, în mod legal, proprietăţile de pe Las Vegas Strip într-un nou oraş, numit Paradise. Conform legilor din statul Nevada, un oraş încorporat, Las Vegas, nu poate anexa un oraş neincorporat. Până atunci, teoretic, tot ce era pe Strip rămânea în afară Las Vegasului.

Procesul de dezmembrare rasială

La fel ca în alte oraşe şi districte din America, veniturile din entertainment erau împărţite între firmele  deţinute de albi şi negri. Cum majoritatea afacerilor erau deţinute şi administrate de albi, proprietarii de culoare nu erau luaţi în calcul la aceste venituri, ele rămânând indiferent de legitimitate sau criminilitate, la dispoziţia albilor. Prin urmare, negrii deţineau sau administrau afaceri orientate spre cluburi din Vest. Acest lucru a fost influenţat de poziţiile de muncă, afroamericanii cu excepţia celor care munceau pentru poziţii mai slab plătite sau entertainment, şi hispanicii erau forţaţi să muncească doar în cluburile deţinute de albi. Totuşi, din cauza problemelor în ceea ce priveşte angajarea negrilor, multe cluburi preferau negrii drept angajaţi, iar populaţia hispanică a scăzut cu 90%, de la 2.275 la fix 236 până la mijocul anilor 1950.

Grupurile de crimă organizată au văzut oportunităţi de afacere în a nu separa rasial clientela şi în ciuda problemelor cu proprietăţile şi a regulilor din oraş şi din district care descurajau astfel de practici, aceste grupuri au făcut eforturi pentru desegregarea afacerilor scoţând din activitate cluburile negrilor şi lărgindu-şi piaţa. O încercare de a înfiinţa un club de noapte care să nu fie supus segregării a avut loc la cluburile Harlem din New York City între anii 1920 şi 1930, după modelul celor deţinute de gangsterul evreu Dutch Schultz. Pe 24 mai 1955, un personaj important din crima organizată evreiască, împreună cu alţi investitori, au deschis Moulin Rouge. Era un cazinou important în care nu exista segregare rasială, care făcea concurenţă localurilor de pe Strip, mai ales celor ale negrilor din partea de vest. Până la sfârşitul anului cazinoul s-a închis din cauza disputelor dintre Schultz şi partenerii săi. Dar ideea desfiinţării segregării fusese lansată…

Mulţi au pus pe seama lui Frank Sinatra şi a Rat Pack forţa coordonatoare din spatele desfiinţării segregării din cazinouri. O poveste celebră spune că Sinatra ar fi refuzat să cânte hotelul Sands dacă acesta nu îi dădea lui Sammy Davis Jr o cameră. Întâmplări similare au mai avut loc şi altă data, forţându-i pe patroni să renunţe la o parte din obiceiuri de-a lungul timpului.

Totuşi, a fost nevoie de luarea de măsuri politice adesea susţinute de grupurile criminale evreieşti pentru ca segregarea rasială să dispară. În anii 1960, NAACP a ameninţat cu proteste împotriva cazinourilor dacă acestea nu renunţau la politicile lor. O întâlnire între NAACP, primarul oraşului şi cel mai important om de afaceri a dus la desegregarea masivă a cazinourilor din oraş care a început cu schimbarea locurilor de muncă pentru albi şi înlocuirea lor cu membrii ai sindicatelor pentru negri. La fel ca întreaga ţară, şi în Las Vegas au avut loc mişcări pentru câştigarea drepturilor civile. Activişti precum James B. Macmillan, Grant Sawyer, Bob Bailey sau Charles Keller au adus Las Vegasul în rândul oraşelor din America.

O altă forţă importantă ce a luptat pentru egalitate a fost primarul activist şi evreu al criminalităţii, Oran Gragson. Implicat în politica locală de către un grup de poliţişti care adesea îi vizitau magazinul, el a îmbunătăţit infrastructura în zonele de la marginea oraşului pentru minorităţi , a susţinut NAACP în acţiunile sale şi a promovat înfiinţarea de locuri de muncă pentru negri. A mai luptat şi pentru cauza tribului Pauite care deţinea o mică parte din teritoriul Las Vegasului oprind guvernul SUA din încercarea de a evacua tribul şi chiar construind infrastructura pentru zona în care locuiau. Acţiunile sale au compensat scăderea numărului minorităţilor din oraş. Legislaţia locală a fost făcută în concordanţă cu cea naţională iar integrarea s-a realizat. Singura violenţă reală a existat în cazul integrării rasiale în şcoli, cu revolte violente şi lupte ce au avut loc la liceul Clark când găştile de negri au început să îi atace pe albi între 1965 şi 1971.

MGM în flăcări

Pe 21 noiembrie 1980, MGM Grand Hotel şi cazinoul au suferit un incendiu devastator. 85 de oameni şi-au pierdut viaţa şi 785 au fost răniţi în cel mai mare incendiu din istoria statului Nevada. Incendiul a fost cauzat de o defecţiune la sistemul electric de la parter într-o priză din perete. Firele din peretele respectiv erau folosite pentru a alimenta o unitate frigorifică pentru păstrarea alimentelor. Vibraţia aparatului a cauzat frecarea dintre fire şi această deteriorare a dus la formarea unui arc electric şi la izbucnirea incendiului. Incendiul s-a extins la wallpaperul din lobby, la ţevile din PVC, oglinzile din plastic, înaintând pe podea cu 4,6 a€“ 5,8 m/s până când a ieşit sub forma unei mingi de foc uriaşe pe uşa cazinoului direct spre the Strip. Şapte oameni au murit în interiorul cazinoului. Materialul ars a cauzat apariţia emanaţiilor toxice şi a fumului, ce au produs majoritatea deceselor…

În următorul număr vom vorbi despre ascensiunea explozivă a Las Vegasului din anii ’70.