Asaltul de pe Facebook

aprilie 22, 2013 in Gambling

Facebook devine o platformă atractivă pentru industria jocurilor de noroc pentru baza de utilizatori bine structurată și dispusă la cheltuirea unor sume de bani pentru distracție.

Companiile care fac profit sunt atente la orice tendință, fie ea socială, politică sau economică. Dacă presupunem că fiecare organizație are doi ochi, atunci unul ar trebui să fie orientat către client, iar celălalt către piață. Dinspre client îți vor veni întotdeauna ideile de dezvoltare a propriilor produse și servicii astfel încât să-ți menții publicul satisfăcut. Din piață vei extrage tendințele de dezvoltare ale concurenților, pentru a nu risca să te trezești într-un viitor în care tu mergi cu căruța iar ceilalți se teleportează.

În acest sens observăm cu ochiul liber o emulație extraordinară pe platforma de socializare Facebook. Ce a început inițial ca un proiect cu impact la nivel de campus studențesc, s-a dezvoltat într-o afacere care valorează miliarde de dolari și care a devenit premisa de creștere pentru mii de alte companii.

Este evident că acolo unde va fi o adunare de oameni se vo strânge și câțiva antreprenori care vor încerca să facă niște bani. pe acest principiu s-a stârnit și interesul companiilor din industria gamblingului online, care au mirosit imediat că este de rost de făcut bani într-un mediu în care oamenii se întâlnesc ca să socializeze. De fapt mediul acesta este extrem de propice pentru jocurile de noroc, pentru că proprietarii unor astfel de afaceri își vor clienții cât mai relaxați și mai indiferenți la pierderile financiare. Profesioniștii și cei orientați către câștiguri nu sunt priviți prea bine în industrie.

În ultimii ani mulți au fost cei care au bătut la poțrțile Facebook în încercarea de a semna un acord cu gigantul american pentru furnizarea de jocuri pe bani reali, însă rezultatele acestor încercări au fost aproape nule.

Recent 888 Holdings a anunțat lansarea unei aplicații pentru Facebook care să permită utilizatorilor accesarea jocurilor de tip cazino pe bani reali. Știrea vine să confirme că marile afaceri se fac între marile companii. Ce a cântărit decisiv în agrearea acestui parteneriat? Faptul că 888 a manifestat inters real în trecut pentru dezvoltarea componentei sociale a jocurilor oferite clienților săi.

Ce părea în trecutul recent drept o idee stupidă, introducerea camerelor video la mesele de poker, se întoarce acum ca un bumernag pentru susținerea unui parteneriat strategic pentru intrarea pe o piață potentă. Încă o dată se dovedește marile companii sunt capabile să fie vizionare și să creeze tendințe.