Gamblingul online din Franța în impas?
iunie 3, 2013 in Gambling Europa
Franța continuă să fie o piață atractivă pentru jucătorii din industria gamblingului, chiar dacă măsurile adoptate de ARJEL, regulatorul pieței, au fost de cele mai multe ori în defavoarea afacerilor.
Profiturile brute ale siteurilor de poker au scăzut cu 14% prin comparație cu anul calendaristic anterior, ajungând la 61,2 milioane euro pentru jocurile de cash și 41 milioane euro pentru taxele percepute la înscrierea în turnee.
Pe de altă parte, încasările brute provenite din pariurile online au crescut cu 20% față de anul 2012 până la o valoare comparabilă, adică 63,4 milioane euro. Partea leului a fost acaparată de fotbal, acest sport ocupând o pondere de 60% din preferințele pariorilor.
Cele mai atractive au fost pe de o parte jocurile în care a fost implicată echipa Paris Saint Germain, iar pe de altă parte evenimentele propuse de Ligue 2, eșalonul secund al fotbalului francez.
De asemenea, cursele de cai au adus caselor de pariuri venituri de 103 milioane euro, în creștere cu 3% față de cele obținute în anul anterior.
Președintele ARJEL nu a ratat ocazia oferită de anunțarea acestor rezultate financiare, pentru a a solicita guvernanților încă o dată schimbarea politicii de impozitare a jocurilor de noroc, luând ca principiu încasările brute față de mize, cum se procedează în prezent.
Piața franceză s-a stabilizat, iar acum se încearcă adoptarea unui regim fiscal care să satisfacă toate cele trei părți implicate: jucătorul, compania care oferă jocurile și statul.
La momentul actual se fac comparații între piețele din Franța și din Italia, deoarece aceste două state au decis că este cazul să-și separe bazinele de jucători. Dacă francezii au pierdut per total 1% din piață în ultimul an, peste Alpi, în Italia, situația este puțin mai complicată deoarece aici afacerile din gambling online s-au contractat cu 14%.
Cu toate acestea marii jucători din industrie rămân optimiști, bazându-se pe capacitatea celor două economii, destul de puternice, și pe buna credință a legiuitorilor care sunt interesați să aducă bani la buget.
Spania trage și ea cu ochiul la experiențele vecinilor ei și încearcă să învețe din aceste greșeli pentru a obține valoare maximă din regularizarea pieței gamblingului online.