În America jocurile de noroc se practicau și acum 700 de ani
iunie 3, 2015 in Gambling, Gambling America, Stiri, Wog
O cercetare desfășurată de arheologii a două universități americane a ajuns la o concluzie interesantă: gamblingul exista pe teritoriul Americii încă de acum 700 de ani și era practicat de nativii americani.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce într-o peșteră de pe malul lacului Great Salt s-au găsit zaruri antice și alte obiecte specifice jocurilor de noroc care datează din secolul XII. Se estimează că în peșteră există peste 10,000 de artefacte ale jocurilor de noroc practicate acum 700 de ani. Toate vor fi introduse într-un registru numit ”Promontory”.
”Numerele și diversitatea artefactelor pe care le veți vedea în acest registru sunt de neegalat în vestul Americii de Nord”, a declarat Dr. John Ives, potrivit cardplayer.com.
Conform sursei citate, arheologii sunt de părere că jocurile de noroc nu au fost folosite doar ca formă de divertisment, ci și ca modalitate de a împărți diferite sarcini în grup.
Peștera în care s-au găsit artefactele se află pe teritoriul actualului stat Utah, care, în mod surprinzător, acum interzice practicarea jocurilor de noroc.