“Pokerul se învaţă în două minute şi se stăpâneşte într-o viaţă întreagă”
august 8, 2010 in Exclusiv, Interviuri
O ecuaţie ce poate părea cu multe necunoscute pentru unii; nu şi pentru un jucător profesionist de poker precum Liviu Ignat, care are soluţii practice şi imediate. Aşa cum îi place lui!
Cum ai ajuns în lumea pokerului? Ce te-a determinat să alegi pokerul ca stil de viaţă?
M-am înscris contra cost pe site-ul celor de la PokerStars la finele lui 2007, asta după ce am auzit de la nişte prieteni că ies bani frumoşi din chestia asta şi am zis să încerc. Ce m-a atras?! Pur şi simplu îmi plac jocurile de strategie în timp real ca Starcraft, viteza de reacţie pe care ţi-o cer. Pokerul e un joc la care se pune accent foarte mult pe gândirea de moment şi asta îmi place.
Recent, pokerul a fost recunoscut de instituţiile internaţionale abilitate drept “sport al minţii”. Care este percepţia ta în legatură cu acest joc?
Într-un astfel de sport, pe termen lung, totul se datoreză abilităţilor şi 0% norocului
Crezi că asta va schimba în vreun fel percepţia unora asupra pokerului?
În mod cert, da! La noi, în România, acesta e un fenomen nou, în timp ce în restul lumii toţi ştiu că pokerul e un joc al îndemânării. E un joc foarte frumos, se învaţă în două minute şi se stăpâneşte într-o viaţă întreagă; cu siguranţă va continua să atragă şi mai mulţi simpatizanţi. Plus că, pe termen scurt, intervine norocul şi apar situaţii de culoare când nişte începători câştigă un turneu.
Care este influenţa pokerului asupra ta?
A ajuns să devină un mod de viaţă. Ca orice alt job în care pui pasiune şi acorzi mult timp, viaţa se transformă. Ajungi să depinzi de poker. Eu am devenit jucător profesionist de cash pentru că fac totul cu pasiune. Le recomand acest joc românilor, întrucât, în următorii 10 ani, pokerul cu siguranţă nu va disparea.
Ai participat la numeroase turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate. Ce crezi că-i lipseşte României pentru a ajunge să organizeze evenimente gen WPT Bucureşti?
Simplu – bani! România nu e o ţară bogată şi din acest motiv există foarte puţini jucători amatori care îşi permit să joace un turneu cu un buy-in de 3000 euro. Nu cred că vom avea prea curând astfel de turnee de amploare. La asta se adaugă şi aspectul legislativ care nu e mai deloc pus la punct şi din cauza căruia nici profesioniştii nu se vor mai înscrie pentru că jocul nu va mai fi profitabil. Practic, legea nici măcar nu e făcută de cineva care să cunoscă tot ce se întâmplă în această industrie.
Ce turneu de poker la care ai participat ţi-a rămas la suflet?
În mod clar World Series of Poker 2008 când m-am calificat din postura de jucător aproape amator. M-am calificat repede în primele mele luni de joc, la un turneu cu un buy-in mare, de 10.000 de dolari. Eu acum joc turneele mai mult la distracţie şi pentru că-mi place să călătoresc. Nu le văd ca pe o sursă de venit
Dacă nu te-ai fi apucat de poker, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?
Deşi urmează să absolvesc facultatea de construcţii, nu mă văd vreun inginer în domeniu ăsta. Mi-ar fi plăcut mult mai mult să devin profesor de matematică. Oricum, matematica e supraestimată în jocul de poker. Matematica e un domeniu la care trebuie să stai să gândeşti profund, în timp ce la poker, v-am spus, contează foarte mult viteza de reacţie.
Ce jucător profesionist din lume apreciezi?
Phil Ivey, Philip Galfond, Tom Dwan, Patrick Antonius sunt cei patru jucători mari din lume, după părerea mea, care se detaşează serios de ceilalţi. Iar dintre cei români, pe Abdula Atila Seiar, Ruxandescu Iulian, jucători de cash alături de care o să deschid şi un site de coaching – www.setunderset.ro, dar mai sunt şi alţi mulţi jucători buni de turnee precum Dan Murariu, Mihai Manole, Alain Medeşan etc…