Ca multe alte “perle” ale României, staţiunea balneo-climaterică de pe Valea Cernei, deşi încearcă să revină la statutul de-odinioară, fără sprijinul real al autorităţilor, se va adauga listei lungi de obiective turistice pierdute în derizoriu. Oricum, reprezintă un exemplu concret de cum ştiau unii din trecut să facă turism. Pentru momentul actual nu rămân decât aceleaşi regrete amare că nu ştim/vrem să perpetuăm valorile, de orice fel.

Staţiunea Băile Herculane continuă să prezinte un potenţial turistic deosebit, care nu este exploatat nici pe departe la adevărata sa valoare. Faima staţiunii Băile Herculane, cunoscută drept “perla Văii Cernei”, a trecut demult dincolo de hotarele ţării. Prin potenţialul sau balnear, climatic şi turistic, ea se înscrie printre cele mai înzestrate staţiuni de acest tip din Europa şi chiar din lume. În secolul XIX staţiunea Băile Herculane ajunsese să concureze cu celebrele staţiuni Baden Baden sau Karlovy Vary.

O seamă de oameni de artă şi cultură veneau la Băile Herculane pentru odihnă şi tratament precum Goethe, H. Ch. Andersen, Vasile Alecsandri, Dinicu Golescu, George Coşbuc, Nicolae Iorga, alături de împăratul Marcus Aurelius şi mama sa Iulia, împăratul Franz Iosif şi împărăteasa Elisabeta.

Însă acesta nu era singurul motiv pentru că toate aceste atracţii balneare erau cuprinse într-un întreg ansamblu ce cuprindea şi un cazino. În acesta se regăsea în trecut axa vieţii tumultoase din staţiunea Băile Herculane cu poveşti despre distracţie şi răsfăţ, dar şi legende despre pierzanie şi desfrâu. Cazinoul din Băile Herculane sau Cazinoul cu coloane, a fost construit în 1862 în stil baroc austriac, potrivit documentelor vremii, sub îndrumarea arhitectului Wilhelm Doderer. Ornamentat simplu şi plăcut, cazinoul dispunea şi de o frumoasă terasă acoperită cu tavan pictat.

Saloanele vestitului Cazino erau adesea frecventate de elita aristocraţiei imperiale de la Viena, aceasta fiind, totodată, şi perioada de apogeu a staţiunii în perioada de dominaţie austro-ungară. Din acest motiv, oraşul dispunea înca de pe atunci de un potenţial turistic deosebit, semn că turismul de gambling nu era doar o himera aşa cum e acest fenomen acum în România.

“Ansamblul Cazinoului”, ce reprezenta o coloană vertebrală a planului de sistematizare arhitectornică întocmit de habsburgi, avea pe frontispiciu inscriptionat salutul roman “Saluti et Laetitiae” – Sănătate şi bucurii. Cazinoul din Băile Herculane era considerat şi un simbol al înfrăţirii etnice şi al bunei convieţuiri între etnii, deoarece pe acoperişul său existau statui care întruchipau un român, un neamţ, un sârb şi un ungur.

Astăzi, în fostul Cazino şi-au găsit găzduire muzeul staţiunii Băile Herculane, o sală de spectacole, mai multe spaţii comerciale şi un restaurant.