Pachinko, mai mult gambling decât amuzament

mai 12, 2011 in Wog

Deși este interzis de autorități, gamblingul din Japonia își găsește locul în țara Soarelui Răsare în sălile de Pachinko. Gamblingul fiind prohibit în Japonia, sălile de Pachinko sunt tolerate și acceptate, autoritățile văzând în ele mai mult entertainment decât gambling, chiar dacă realitatea este alta.

Pachinko este un dispozitiv japonez de joc folosit pentru amuzament și gambling. O mașinărie pachinko seamănă cu o mașinărie de pinball verticală, dar fără mânere și cu un număr foarte mare de bile relativ mici. Jucătorul trage cu o bilă din mașinărie, controlându-i numai viteza inițiala. Bila cade în cascadă apoi printr-o pădure densă de conifere. De cele mai multe ori, bila cade la bază și se pierde, dar dacă ajunge în schimb în anumite buzunare, mai multe bile sunt eliberate ca jackpot. Mașinăriile pachinko erau inițial strict mecanice, dar cele moderne au încorporate dispozitive electronice, devenind asemănătoare automatelor.

Mașinăriile sunt răspândite în stabilimente numite “saloane pachinko”, unde se găsesc adesea și automate. Saloanele pachinko au aceeași reputație ca și automatele și cazinourile – decorațiuni țipătoare, arhitectura de prost gust,  nori grei de fum, zgomotul constant al mașinăriilor, muzica și anunțurile; și luminile fulgerătoare. Mașinăriile pachinko moderne pot fi personalizate la un nivel foarte înalt, păstrând iubitorii de astfel de jocuri în permanență entuziasmați.

Deoarece jocurile de noroc pe bani sunt ilegale în Japonia și Taiwan, bilele câștigate nu pot fi schimbate pe bani direct în salon. În schimb, acestea sunt înlocuite de  premii, care pot fi valorificate în afara saloanelor, în cadrul unei afaceri independente de salon și care poate fi condusă de crima organizată.

Mașinăriile pachinko au fost construite inițial în anul 1920 ca jucării pentru copii numite “jocul Corinth”, conceput și numit astfel după  jocul American “Bagatela Corinthiana”. Pachinko au apărut apoi ca distracție destinată adulților în Nagoya prin 1930. Toate saloanele pachinko au fost închise în Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au reapărut spre sfârșitul anilor 1940 păstrându-și popularitatea până în prezent. Și în Taiwan se găsesc multe saloane pachinko datorită influenței japoneze din timpul ocupației de la începutul anilor 1900.

Până în jurul lui 1980 mașinăriile pachinko erau dispozitive mecanice. Acestea sunt influențate de gravitație, în sensul că bilele întotdeauna coboară, cu excepția momentelor în care acționează asupra lor oamenii: fie jucătorul care țintește o bilă, fie un angajat care deschide vitrina și adaugă mai multe bile în rezervorul din partea superioară. Când jucătorul câștigă, un clopoțel sună sub acțiunea mecanică a noilor bile achiziționate ce plutesc în interiorul mașinăriei. Electricitatea este folosită numai pentru a aprinde o lumină atunci când jucătorul câștigă sau pentru a semnala nereguli, cum ar fi de exemplu o mașinărie care a rămas fără bile. Jucătorul lansează bilele folosind un mâner de crom și poate controla oarecum viteza bilelor trăgând de mâner în jos pe diferite nivele. Tabloul din față este prevăzut cu o tavă pentru bilele care urmează să fie jucate, o tavă în care sunt golite bilele atunci când jucătorul este gata să renunțe și o scrumieră. Fabricanții din această perioadă erau Nishijin și Sankyo. Majoritatea exponatelor de pe site-urile de licitații online datează din anii 1970.

Începând cu 1980, mașinăriile pachinko au început să conțină tot mai multe caracteristici electronice, având nevoie de curentul electric pentru a funcționa. În locul mânerului mecanic din crom, aceste mașinării au un buton rotund care poate fi rotit pentru a controla viteza bilelor. Există mai multe tipuri de mașinării pachinko și regulamente de salon, dar majoritatea se bazează pe același stil de a juca. Pentru a juca pachinko, jucătorii pot cumpăra bile din metal introducând fie numerar, fie cartele plătite în avans, sau  cartela de membru direct în mașinăria pe care vor să o folosească. În saloane o rată de schimb de 4 yeni pentru bilă, 1000 de yeni (in jur de 12.00$ USD) îți va asigura 250 de bile. Aceste bile sunt apoi eliberate din tava în mașinărie cu scopul de a încerca să se câștige mai multe bile. Mașinăriile pachinko au un automat digital pe un ecran întins în mijlocul interfeței, iar obiectivul este aici obținerea a trei numere sau simboluri consecutive pentru un jackpot.

În timp ce automatul se învârtește, cănd primele două numere sau litere ale rundei se potrivesc, programul digital va intra aproape întotdeauna pe comandă « reach », în care apar mai multe animații și filme înainte ca rezultatul final să fie cunoscut, numai pentru a da jucătorului un plus de entuziasm. În mare parte mașinăriile pachinko oferă diferite șanse în atingerea jackpotului, pe o scară de la 1 la 40 sau de la 1 la 480. Cu toate acestea, cel mai des întâlnită scară printre mașinăriile de astăzi este de la 1 la 100, 1 la 300 și 1 la 400. Dacă jucătorul reușește să scoată trei numere sau simboluri consecutiv pentru a obține jackpotul mașinăria va intra pe comandă « payout ».

În funcție de tipul de mașinărie pachinko la care se joacă, comanda de plată durează de obicei 15 runde. În timpul fiecărei runde, printre mai multe animații și filme ce rulează pe ecranul central o poartă mare de plată se deschide la baza interfeței mașinăriei iar jucătorul trebuie să încerce să trimită bilele prin ea. Fiecare bilă care pătrunde prin această poartă aduce jucătorului 12 bile care vor fi primite separat printr-o tavă de la bază mașinăriei, iar aceste bile vor putea apoi să fie plasate într-o găleată de bile astfel încât jucătorul să le folosească după cum dorește. Plata medie totală pentru un jackpot este de aproximativ 1250 bile sau echivalentul a 5000 de yeni.

Ca la toate jocurile de noroc, șansele de câștig ale mașinăriei pachinko se presupune că sunt în favoarea casei. Potrivit legii numerelor mari, șansele individuale ale oricărui jucător se vor apropia de aceste șanse de masă printr-o joacă prelungită. Astfel, din punct de vedere matematic, în mod sigur nu există o strategie câștigătoare pentru patchinko (vezi de asemenea: teoria probabilității, determinarea). Cu toate acestea, există strategii câștigătoare din punct de vedere cultural, de exemplu sunt comercializate, se discută despre ele și sunt folosite de mulți oameni.

În Japonia gamblingul în industria privată este ilegal, dar saloanele patchinko sunt tolerate în mod tacit de autoritățile japoneze ca “semi-gambling” și nu sunt catalogate drept centre de activitate ilegală într-un mod categoric. Orice activitate cu potențial ilicit este evaluată de la caz la caz. Chiar și atunci, numai saloanele a căror activitate  necinstită este foarte evidentă vor fi închise, de exemplu saloanele care manipulează șansele de câștig ale mașinăriilor cînd acestea se află deja în uz. În Japonia atitudinea față de patchinko variază de la a fi considerat un mod de a-ți câștiga existența până la a fi stigmatizat.

Taiwan este o altă regiune ce trece acum printr-o mare afinitate pentru patchinko, fiind o forma de gambling care păcălește legea. Crima organizată administrează multe saloane patchinko deoarece asigură o fațadă pentru cămătărie, spălare de bani, servicii de escortă, fiind totodată și o sursă de venit.

În Japonia, datorită legalității la limită, industria patchinko are o relație strânsă cu poliția japoneză. În deceniile anterioare, când patchinko era perceput ca un hobby aparent inofensiv, această relație nu exista. Cu toate acestea, în prezent, datorită presiunii publice și politice în creștere, poliția japoneză este mult mai activă în ceea ce privește legalizarea saloanelor și încearcă uneori să facă din ofițerii pensionați membri ai companiilor patchinko.

Așa cum s-a menționat mai sus, în prezent majoritatea saloanelor patchinko sunt obligate să plătească o “taxă de gambling” neoficială, care este strânsă din câștigurile jucătorilor, sub formă de mită pentru polițiștii care tolerează ceea ce în alte condiții ar fi considerate activități ilegale. În mod normal poliția va închide saloanele patchinko dacă acestea modifică în mod evident șansele de câstig atunci când mașinăriile sunt în uz sau dacă au fost modificate semnificativ încât să determine mari pierderi de bani din partea jucătorilor, prin utilizarea unui al treilea dispozitiv electronic. De aici, raidurile neașteptate ce se desfășoară în saloanele bănuite de asemenea modificări sunt ceva obișnuit în Japonia de azi.

Un incident interesant care exemplifică nivelul înalt de toleranță al poliției japoneze pentru gamblingul din saloanele patchinko a avut loc în 2005. În luna mai a acelui an, un salon particular din Kanagawa a reclamat la poliția locală că cineva a contrafăcut câștigul, obținând aproape 60,000$ numerar prin comercializarea lui la un exchange din apropiere. Cu toate acestea, chiar și pe baza unor informații ce dovedeau existența unei colaborări între salon și centrul de schimb, care prin lege ar trebui să fie entitate independentă de industria patchinko, poliția nu a închis nici salonul și nici centrul de schimb, ci a demarat urmărirea hoțului respectiv.