Jocul a cărei denumire pare să nu aibă nici o legătură cu împăraţii egipteni era al doilea lucru pe care Casanova îl ştia cel mai bine, după femei.

Istoria jocului.

Faro, sau Faraon, este un joc de cărţi apărut la sfârşitul secolului 17, în Franţa, cu legături într-un alt joc italian (Basset), şi aparţine familiei de jocuri Monte Bank şi Lansquenet, prin faptul că este jucat de către un bancher şi câţiva jucători, câştigând sau pierzând în funcţie de cărţile date pe faţă ce corespund sau nu celor aflate deja pe masă. Apropo, Bassetul era considerat la vremea aceea un joc din cele mai politicoase. Era jucat în special de cei mai bogaţi, datorită sumelor mari de bani ce se puteau câştiga sau pierde.

Primele referiri la un joc numit “faraon” apar în sud-vestul Franţei secolului 17 (1688), în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Faraon şi Basset, cele mai populare jocuri de cărţi din secolele 18 şi 19, au fost, de fapt, interzise în timpul aceluiaşi rege prin sancţiuni dure, dar au continuat să fie jucate pe scară largă în Anglia secolului 18. Cu numele redus la “faro”, jocul s-a răspândit în Statele Unite în secolul 19, devenind cel mai popular joc de noroc. Numit şi Bucking the Tiger, după spatele vechilor cărţi de joc ce înfăţişau un tigru bengalez, a fost jucat în toate sălile de joc din Vechiul Vest din 1825 până în 1915.

Aşa că Faro a fost jocul bătrânului Vest. Doc Holliday a jucat Faro pe vremea când forma echipă cu Wyatt Earp. Astăzi, un amator de jocuri de noroc nu mai poate juca Faro oriunde în lume. De când statul Nevada a legalizat jocurile de noroc în 1931, Faro şi-a pierdut mult din popularitate. Primul cazinou licenţiat, Owl Club din Reno, nu avea în ofertă jocul de Faro la data deschiderii, pe 26 martie 1931. Patru zile mai târziu, Bank Club, deschis pe aceeaşi stradă, avea, însă, incluse şi trei jocuri de Faro. Bank Club, deţinut de Bill Graham şi Jim McKay, a devenit una din cele mai puternice afaceri din stat. Până în 1936, clubul a rulat reclame prin care se lăuda că “plăteşte cele mai multe taxe la stat”, şi era “locul ce serveşte cele mai fine băuturi şi care nu se închide niciodată.”

Descriere.

Jocul de Faro se mai numea şi Faro Bank. Se juca cu un pachet întreg de cărţi. O persoană era desemnată “bancher” şi un număr nedefinit de jucători puteau lua parte. Cecurile erau luate de parior de la bancher, iar jocul începea. Valorile pariurilor şi limitele erau impuse de casă (sau bancher). Valorile obişnuite ale cecurilor erau cuprinse între 50 de cenţi şi 10 dolari.

Masa de Faro era ovală, acoperită cu postav verde şi avea o tăietură specială pentru bancher. O tablă standard pentru pariat avea câte o carte din fiecare fel lipită pe ea, numita “machetă”. De regulă, suita de pică era folosită drept model. Fiecare jucător îşi punea miza pe una din cele 13 cărţi de pe model. Jucătorii puteau face pariuri multiple sau puteau paria pe mai multe cărţi în acelaşi timp, prin plasarea pariurilor între cărţi sau pe marginea unor anumite cărţi. Jucătorii aveau şi opţiunea de a paria pe cea mai mare carte aflată în partea de sus a modelului.

Faro părea că este cel mai simplu joc de cărţi inventat vreodată. Jucătorii pariau împotriva casei, pariind peste un model din material de culoare verde, cu 13 imagini ale cărţilor de joc pictate, de la As la Rege. De obicei era reprezentată pica, dar, de fapt, nu conta decât cartea reprezentată. Cel care făcea jocul împărţea câte două cărţi într-o rundă dintr-un pachet standard cu 52 de cărţi de joc, iar scopul era ca jucătorii să ghicească ce carte urma să apară. Cecurile aşezate peste imaginea cărţii de joc reprezentau pariul că acea carte va câştiga. Jucătorii puteau paria că o carte va fi necâştigătoare punând peste teancul de bancnote un jeton hexagonal (penny a fost folosit mai târziu). Dacă era întoarsă o pereche, casa lua jumătate din ceea ce era pariat pe acea carte, aceste părţi din bani fiind singurul avantaj real al băncii. Jucătorii puteau gira pe orice cărţi (orice număr de cărţi), iar dacă acestea nu apăreau, puteau schimba pariul între două mâini. Un supervizor era atent la desfăşurarea corectă a jocului pentru a preveni trişatul, dar împărţea şi câştigul sau ţinea evidenţa pariurilor.

Iniţial, jucătorii puteau paria pe faţa care va pica, dacă va fi număr par sau impar sau cel mai mare număr din runda respectivă. Pariurile câştigătoare aduceau aceeaşi sumă de bani, cu excepţia ultimei runde, când jucătorii puteau ghici ordinea ultimelor trei cărţi,  primind suma în raport de 4:1.

Deşi Pokerul e binecunoscut astăzi, el a fost pus într-un con de umbră până prin anii 1850 şi nu a prins la public până în 1870. Faro era jocul de primă mână; jucătorii de mare rang preferau câştigul imediat, pe când alţii preferau acţiunile rapide şi plăcerea de a aduna tot la o singură mână. Un obervator din Colorado din perioada Goanei dupa Aur nota că Faro era jucat de toată lumea, de la “regii prosperităţii în cluburile lor private, la cei care lustruiau pantofii pe stradă”. Deşi oferea un spectacol plin de culoare atât pentru jucători cât şi pentru spectatori, Faro era un joc impunător, chiar în mijlocul nebuniei de jocuri de noroc. Un oriental remarca în anul 1872 că “rar auzi câte un cuvânt rostit în timpul împărţirii cărţilor, Faro este cel mai cavaleresc şi cel mai respectuos dintre jocuri”. Dar acelaşi autor avertiza că “Faro jucat în modul cel mai simplu este o problemă de noroc şi uneori îi favorizează pe cei norocoşi.”

Iată şi câţiva termeni ai limbajului specific de Faro:

Banker – Persoană care ţine casa.

Tailleur (Dealer) – Bancherul.

Couche sau Enjeu – Pariul.

Coup (Stroke sau Pull) – Oricare două cărţi împărţite alternativ la dreapta şi la stânga.

Croupier (Croup) – Asistentul Dealerului.

Doublet – Când cartea pariorului este întoarsă de două ori în aceeaşi pereche, casa câştigă jumătate din pariu. Un singur pariu trebuie eliminat, dar dacă există mai multe, atunci doar unul este retras.

Fasse – Prima carte întoarsă de bancher, cu ajutorul căreia a câştigat jumătate din suma stabilită de parior sau jucător, pentru fiecare carte de acelaşi fel.

Livret – O pereche de 13 cărţi, cu alte patru numite figuri. Cartea numită “figura mică” are o linie albastră pe fiecare parte şi reprezintă As, 2 şi 3. O altă carte cu galben pe ambele feţe reprezintă 4, 5 şi 6; a treia carte cu romb în mijloc, numită “neagră”, reprezintă 7, 8, 9 şi 10; cartea roşie, numită şi “marele roşu” sau “figura roşie”, reprezintă Jack, Popă şi Damă.

CASETĂ

TRIVIA

Casanova era un bine cunoscut şi talentat jucător de Faro.

Wyatt Earp a jucat Faro pentru o perioadă scurtă, când a ajuns în Tombstone Arizona, după care a fost atras de jocul din afara saloanelor orientale.

Oraşul jocului de Faro, Yukon, a fost stabilit după numele jocului.

Faro este subiectul central al piesei de teatru Reginele spadelor, după Alexander Pushkin, precum şi al operei cu acelaşi nume a lui Tchaikovsky.