Cel mai rău dintre cei buni şi cel mai bun dintre cei răi, după cum se autointitulează, Mihai Morar, celebrul DJ de dimineaţă al Radio Zu şi prezentatorul emisiunii Răi da’ Buni, vorbeşte despre cât de important este să-ţi păstrezi calmul în Bucureşti şi cum norocul face, uneori, diferenţa între oameni.

N-ai intrat niciodată într-un cazinou?

De capul meu, nu. Când am fost invitat la o petrecere sau cu ocazia unei petreceri, însă, am ajuns în câteva. Faptul că am stat în Las Vegas într-un hotel care avea şi cazinou nu înseamnă că am fost la cazinou.

Nici măcar de curiozitate?

Ba da, la „păcăneli”. Îmi place sunetul şi gestul de a trage de maneta aia. La butoane nu-mi place, dar când tragi de ea simţi că faci ceva pe bune.

Şi ce părere ţi-a făcut cel din Vegas, faţă de Casino Palace sau Casa Vernescu?

La Casino Palace n-am fost. Cum v-am zis, sunt un amator. Nu înţeleg Black Jack şi nici n-am încercat vreodată. Mă uitam şi în Vegas la cei care se jucau la mese, nu reuşesc să pătrund. Bine, nici nu-mi doresc, fiindcă până la urmă poţi învăţa orice dacă vrei. Dar nu m-am prins care-i faza. Eu nu joc la Loto, la Bingo… În afară de ăia cinci dolari cu care am câştigat 20 şi după aceea i-am pierdut pe toţi n-am altceva de povestit (Râde).

Eşti totuşi o persoană care crede în noroc?

Absolut. Norocul face parte din viaţă. De ce oameni cu valori apropiate au destine diferite? Cred că norocul joacă un rol important în viaţa fiecăruia dintre noi. Am cunoscut o grămadă de oameni simpli, nu zic săraci, fascinanţi, care ar fi putut ajunge orice, de la preşedinţi de stat până la CEO. Pe de altă parte, sunt senatori la care te uiţi cu mirare şi nu înţelegi de ce au ajuns acolo.

Din păcate sunt cam mulţi… Privind lucrurile din exterior, cum ai caracteriza fenomenul de gambling? Poate ai observat că în ultimii câţiva ani, pokerul este tot mai prezent pe media.

E ca şi cum m-ai întreba despre atmosfera de pe Marte. Habar n-am, sunt în afara fenomenului. La Vegas am văzut oameni care dormeau acolo, pe covor sau pe masă, până îi scoteau oamenii de ordine afară. Am văzut miliardari care se duceau să-şi facă un credit pentru o sută de mii de dolari ca să mai joace o mână sau două. Ştiu o grămadă de poveşti din zona aşa-zisei High Life în care miliardarii români îşi pun şoferii să mai aducă 300.000 de acasă. Oameni care ajung cu maşina la cazinou şi pleacă fără ea… Unele poate că sunt şi legende urbane, dar multe dintre ele sunt adevărate.

Ce proiecte are Mihai Morar anul acesta?

Păi să-mi deschid o sală de păcănele, mai întâi, apoi un cazinou (Râde). Ştiu că se câştigă foarte mult din afacerea asta, dacă e făcută cum trebuie. Noi suntem artişti, facem televiziune, radio, avem impresia că suntem miezul lumii, dar, de fapt, banii nu se învârt aici.

Şi în media ce planuri ai?

Nu este un an revoluţionar pentru mine, e vorba doar de continuarea proiectelor pe care deja le-am început. Radio Zu face trei ani şi avem o grămadă de campanii pe care le pregătim. E vorba şi de campania tradiţională “Ce ai face pentru 10.000 de euro?”, în care un om primeşte, în fiecare zi, câte o provocare, o aroganţă, de la a strânge 50 de autografe într-o singură zi, până la a sări cu paraşuta prima oară în viaţa lui, în cazul în care are, spre exemplu, frică de înălţime. Astea s-au întâmplat anul trecut, deci căutăm probe noi. E destul de greu să găseşti 10 diferite în fiecare an.

Totuşi, cred că e destul de nasoală senzaţia să te pună cineva să sari cu paraşuta când ai rău de înălţime…

Nu cred că e mai nasoală decât să pierzi maşina la cazinou… Ăsta ar fi unul  dintre proiecte. O să pornim acum un turneu prin ţară, “Autobuzul lui Morar”, un autocar branduit, care este, de fapt, un studio mobil, din care o să transmitem emisiunea de la radio în oraşe importante ale ţării.

Consideri că viaţa în România a ajuns un fel de ruletă?

Viaţa, în general, este o ruletă, pentru că nu prea avem control asupra ei. Iar în România, cu atât mai mult. Nu suntem în ţara în care să-ţi faci planuri, nici măcar de pe o zi pe alta. Am mai lucrat şi eu în corporaţii, multinaţionale, şi ne cereau previziuni pe următorii cinci ani. “Ce campanie va face radioul peste cinci ani?”, întrebau. Frăţioare, trăim în România. Vine Boc mâine şi anunţă că taie 25% din salarii şi s-a dat totul peste cap.

Poţi să enumeri câţiva piloni în societatea românească? Mai avem valori pe care merită să le respectăm?

În ţara asta e cam greu să te ancorezi în ceva. Nu poţi să spui că ai încredere în politică, Biserică, armată şi aşa mai departe. Cred că singurul stâlp al societăţii, în acest moment, este familia. Dacă reuşeşti să-ţi găseşti un echilibru şi crezi în ea, este bine, dacă nu eşti cam pierdut. E cam ultima instituţie din ţară în care mai poţi avea, cât de cât, încredere.

Şi în munca ta…

Exact, dar, până la urmă, sunt atâţia oameni valoroşi care nu au noroc, să zicem. În România, dacă nu te adaptezi sistemului, dai vina pe noroc. De fapt, sunt multe alte cauze ale nenorocirii.

Ai schimba ceva în viaţa ta?

Aş căuta să am mai mult timp pentru mine. De la somn până la a mă plimba cu maşina. Am nevoie să ies foarte des din oraş. Am un prieten, spre exemplu, care n-a dormit vreo patru zile când a fost în Vegas, dar el nu şi-a dat seama de chestia asta. Când a realizat, a picat pur şi simplu. Aşa e şi Bucureştiul, dacă nu ieşi din când în când, o iei razna.

Apropo de ieşiri în afara oraşului, care sunt hobby-urile tale?

Pentru meseria mea, e important în primul rând să mă deconectez. Cum nu am timp decât în weekenduri sau în vacanţe, obişnuiesc foarte des să plec vinerea şi să mă întorc duminica. Nu pot trăi cu acelaşi aer, mai vreau să văd şi alţi oameni. Asta nu înseamnă că trebuie să mă duc neapărat la Londra sau la Paris, pot să mă duc şi lângă Câmpina. Mai văd un cal păscând, mai vorbesc cu un om. E important să cunoşti toate clasele sociale, iar ăsta e unul dintre avantajele meseriei mele, că am ocazia să întâlnesc tot felul de oameni, de la cerşetor până la oameni de stat.

Aşa îţi găseşti şi inspiraţia, până la urmă…

Exact. Nu mă feresc niciodată să vorbesc cu un fost puşcăriaş, să zicem. Sunt multe sfaturi pe care le-am primit de la interlopi.

Ai primit o lecţie de viaţă în ultima perioadă?

De întâmplări de genul ăsta o să-mi dau seama când îmi voi scrie memoriile (Râde). Oricum, mi se întâmplă tot felul de lucruri în fiecare zi, dar ceva care să mă marcheze nu pot spune că am trăit recent.

Nu crezi că ne-am obişnuit foarte mult cu lucrurile care nu sunt anormale şi că nu le mai percepem pe cele normale?

Dacă intri într-o cameră unde miroase a rahat, în cinci minute te obişnuieşti cu mirosul. După o oră, chiar o să-ţi placă. Problema e că noi ne-am prea obişnuit, nu mai ştim cum arată normalitatea. De aceea poporul ăsta e mai pasiv ca niciodată. Nu mai iese nimeni în stradă ca să strige. Unii mor de foame acasă şi când vin în Bucureşti la miting pozează Muzeul Antipa. Adică sindicalismul a devenit un fel de turism. În drum spre TV mai ascult emisiunea lui Badea. Sunt unii, cam toţi până la urmă, care spun că trebuie să facem ceva şi Mircea îi întreabă când au ieşit ultima dată în stradă. “Păi, n-am putut, că am fost la muncă şi nu m-a lăsat şeful.” Sau alţii îi reproşează lui Badea că nu dă soluţii, iar când îi întreabă ce soluţii au ei, te minunezi. Unul a răspuns “Pentru asta trebuie specialişti.” Deci noi suntem într-o continuă căutare a specialiştilor. Nu ştiu dacă l-aţi văzut pe preşedintele Partidului Recidiviştilor…

Da, ăştia spun că au fost aprobaţi ca partid, spre deosebire de Diaconescu…

Diaconescu e deja viitorul preşedinte al României (Râde), nu trebuie să fie aprobat… Aşa, iar personajul respectiv a fost întrebat ce soluţii are pentru stoparea încălzirii globale şi refacerea stratului de ozon. Şi zice “Pentru asta o să-mi sun experţii din străinătate.”