Problemele producătorilor locali de echipamente

iunie 12, 2011 in Stiri, Wog

Starea generală a producătorilor locali de aparate din România nu este deloc una fericită. Criza, numărul tot mai mic de clienţi sau modificările legale par a fi dezastruoase pentru mulţi dintre aceştia…

Să produci aparate de gambling în România de faţă, fie că e vorba de sloturi sau rulete, a devenit o adevărată provocare. Criza economică, de care pare că nu prea vom scăpa nici anul viitor, a adus investiţii reduse. De fapt, cazinouri sau săli de jocuri mai degrabă se închid decât se inaugurează. De asemenea, nici clienţii nu mai sunt aceeaşi, fiindcă majoritatea riscă mai puţin. Dacă acum doi sau trei ani cineva arunca 2.000 de euro într-o seară, acum scoate din buzunar de 10 ori mai puţin. Iar asta e o realitate, statisticile o dovedesc, e de-ajuns să vă reamintiţi câteva articole din ziarele noastre financiare.

David Coldea, director de vânzări la BaumGames, relevă şi alte cauze ale problemei producătorilor de echipamente. “Criza şi noua lege au făcut ca o mare parte din micii operatori să-şi închidă activitatea, fapt care a afectat foarte serios producătorii de jocuri din România. Pe lângă acest aspect, ne confruntăm cu o altă mare problemă: inflaţia de jocuri second-hand din Ucraina sau Rusia”. Din păcate, acest gen de aparate nu au taxă de poluare, cum este în cazul automobilelor SH, care zac în parcurile auto luni de zile.

“Restrângerea numărului de clienţi, schimbările legislative dese, noile taxe şi cine ştie ce  reglementări vor mai apărea sunt probleme cu care producătorii de jocuri se confruntă. Soluţia credem că ar putea fi una singură, compusă din două adjective importante, şi anume seriozitate şi calitate. Numai aşa vom putea depăşi aceste momente destul de dificile”, a mai spus Coldea.

Sigur, când ne referim la seriozitate, aşteptăm ca ea să vină din partea autorităţilor. Aceştia ar trebui să ia mai în serios industria de gambling, care ar trebui văzută ca o adevărată mină de aur pentru bugetul de stat. Dar grija faţă de afacerile româneşti nu este deloc activă, ci nici măcar pasivă – aproape inexistentă, am considera noi.

Marton Atilla, director general Gamex, este şi mai pesimist de-atât. “Sincer, nu văd nici o soluţie, pentru că statul nu se va descurca vreodată cu banii, nici dacă am plăti de zece ori mai mult, şansa ca legislaţia să se schimbe în bine este zero. În fiecare an, te poţi aştepta numai la taxe mai mari, preţuri la combustibil mai mari, la energie la fel şi tot aşa. Nu văd nici o ieşire.”