Revel Casino valorează numai 300 milioane de dolari
aprilie 7, 2013 in Stiri
Se pare că Revel Casino din Atlantic City va înainta, la numai un an de la deschiderea sa, dosarul Capitolului 11, pentru faliment. Într-adevăr, în cazul în care cazinoul ar fi vândut astăzi, acesta ar valora numai în jur de 300 milioane dolari, doar o fracţie din costul său iniţial de 2,4 miliarde dolari. Dacă lucrurile se vor întâmpla așa cum este prevăzut în capitolul 11, cazinoul nu va mai avea profit timp de patru ani de acum înainte.
Aceste cifre provin din dosarele întocmite la începutul săptămânii trecute de acest casino resort pentru autorităţile federale de reglementare. Aceste cifre au fost incluse într-o declaraţie de înștiințare de 400 de pagini, pe care Revel a trimis-o creditorilor săi, ca urmare a planului său de a anunța falimentul prealabil.
În aceste dosare se spune că se așteaptă ca veniturile lui Revel să devină mai mari decât costurile sale în anul viitor, totuși datorită creditorilor și celorlalte cheltuieli, cazinoul va fi tot în pericol. Dosarele de faliment spun că Revel nu poate să-și acopere datoria de 1,5 miliarde dolari și în același timp să continue să funcționeze, operatorul dorind să acopere peste 1 miliard de dolari cu ajutorul creditorilor, spunând că este de părere că diferența, de 272 de milioane $, poate fi susținută.